Toma Peştereanu pregăteşte proiectele care să transfere pe viitor Costeştiul în staţiune turistică

Prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, lansat recent de Guvernul României ca o continuare a Programelor Naţionale de Dezvoltare Locală I şi II, Primăria Costeşti a gândit deja două proiecte. Unul dintre acestea face referire la modernizarea infrastructurii rutiere prin care administraţia locală vrea să asfalteze drumuri comunale pe o distanţă de 5,3 de kilometri, iar un alt proiect vizează extinderea şi reabilitarea reţelei de apă potabilă pe o lungime de 18 kilometri.

„Prin acest nou program de finanţare guvernamental „Anghel Saligny” am depus două proiecte. Unul vizează reabilitarea şi extinderea sistemului de apă, şi aici am prins sistemul de apă din zona Pietreni, pe care trebuie să-l schimbăm în întregime. Dacă vom reuşi acest lucru eu cred că localitatea Costeşti are în procent de 100% sistem de apă şi un sistem executat ca la carte. În cadrul acestui proiect este prinsă şi zona Vărateci, unde am prevăzut o extindere a sistemului de apă. În această zonă se va monta şi o pompă, pentru că în prezent apa nu urcă acolo. Al doilea proiect pe care l-am depus vizează asfaltarea drumurilor comunale pe o lungime de 5,3 kilometri. Acest proiect ne-ar ajuta foarte mult, fiindcă am inclus aici drumul care duce la Romani şi atunci turiştii pot veni de la Horezu pe sub culmile dealului Neagota şi la Mănăstirea Bistriţa. Mai avem un alt drum care face legătura de la Pietreni la Bistriţa, amândouă fiind drumuri turistice cu însemnătate. Mai sunt alte câteva drumuri prinse în acest proiect, pe lângă Mănăstirea Bistriţa, care duc la Parcul Naţional Buila-Vânturariţa”, a precizat primarul localităţii Costeşti, Toma Peştereanu.

Bătrânii satului spun că pe acest drum, care duce de la Bistriţa spre Romani, recunoscut ca fiind „Drumul Haiducilor” au fost ascunse comorile luate de la boieri. În nopţile cu lună plină, din zonele cele mai înalte ale localităţii se vede cum joacă aurul îngropat de haiduci pe acest drum. Străbătând drumul Bistriţei, spre Romani, legendele locului mai spun că, pe această gură de plai s-au făurit inegalabile frumuseţi spirituale, s-au sălăşluit oameni de vază, care au durat în timp ctitorii trainice.

Considerată ca fiind una dintre cele mai frumoase zone ale ţării, localitatea Costeşti este un adevărat paradis pentru iubitorii de natură. Este locul unde domneşte o atmosferă rustică, iar satele pot fi considerate o adevărată oază de relaxare. Turiştii vizitează această aşezare pitorească în zona montană de la poalele Muntelui Arnota, într-un un spaţiu geografic marcat de o istorie îndelungată.

Iar proiectele administraţiei locale vin pentru a completa mapa care să confere pe viitor Costeştiul drept staţiune turistică.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *