Bărbăteştiul este o localitate care face paşi mari în zona turismului

Bărbăteştiul este un punct de plecare spre munţii Căpăţânii şi Parcul Naţional Buila – Vânturariţa, pe un drum care duce în liniştita poiană de la Pătrunsa. Frumuseţea acestei aşezări începe încă de la urcare, de pe poteca spre Mănăstirea Pătrunsa fiindcă de acolo, de sus, în zilele însorite se vede Oltul, iar uneori chiar şi Dunărea în depărtare, în toată strălucirea sa, dar şi Muntele Cozia. Urcuşul până la Mănăstirea Pătrunsa în lumea monahală, dar şi spre bisericile din apropiere oferă călătorilor curioşi peisaje de neuitat.
Bărbăteştiul a devenit cunoscut şi apreciat în ultimii ani şi datorită „satului de vacanţă” de pe Valea Otăsăului, unde îşi petrec vacanţele turiştii iubitori de natură. Primarul Constantin Banacu ne spune că, indiferent cine calcă o dată pragul acestei aşezări se reîntoarce mereu cu emoţie şi bucurie în aceste locuri. Un exemplu este faptul că, la Bărbăteşti, de 12 ani consecutiv, un grup de copii din Arad revine de fiecare dată în tabăra amenajată pe Valea Otăsăului.
Pentru consacrarea localităţii Bărbăteşti pe axa turistică, primarul localităţii Bărbăteşti, Constantin Banacu, are în vedere identificare fondurilor pentru amenajarea unui sat de vacanţă la poalele muntelui, pe Valea Otăsăului, care să includă un parc de aventură, case de vacanţă şi o tabără de rulote:
„Avem în plan un proiect care reprezintă startul dezvoltării turismului de pe Valea Otăsăului. Pentru acest lucru avem nevoie de fonduri, fiindcă turiştii care vin pe Valea Otăsăului au nevoie de o zonă amenajată în acest sens. Astfel, proiectul nostru pentru amenajarea satului de vacanţă de la poalele muntelui include 10 case de vacanţă, un parc de aventură şi o tabără de rulote. Mai mult, datorită zonei, care se pretează la acest tip de turism montan există deja investitori care sunt interesaţi să îşi construiască pensiuni sau să îşi amenajeze păstrăvării”, spune primarul Banacu.
Pentru ca turiştii să aibă acces facil în zonă, primarul localităţii Bărbăteşti, Constantin Banacu, are în plan modernizarea drumului către Mănăstirea Pătrunsa şi restul de uliţe rămase neasfaltate, însumând o lungime de 5,2 kilometri: „Este vorba despre aproximativ 3 kilometri de drum care merge pe Valea Otăsăului, până la punctul de urcare. Prin acest program, „Anghel Saligny”depunem inclusiv proiectul pe care îl avem în parteneriat cu Consiliul Judeţean pentru amenajarea rigolelor de-a lungul drumului judeţean. Mai avem de schimbat în zona Băltăreţ conducta de apă care în prezent este de fier şi, de ce nu, proiectul de branşare a localităţii la conducta de gaze naturale”, a precizat primarul localităţii Bărbăteşti, Constantin Banacu.