Primarul din Guşoeni mizează pe „Anghel Saligny” pentru alimentarea cu apă, sistemul de canalizare şi drumuri mai bune

Au fost depuse mai multe proiecte pe programul Anghel Saligny, în localitatea Guşoeni. Nicolae Concioiu, primarul comunei este optimist şi speră ca, prin acest program, să se realizeze investiţiile promise locuitorilor, în special înfiinţarea sistemului de apă şi canalizare.

Localitatea Guşoeni este una dintre comunele care au făcut parte din masterplanul judeţului, unde zeci de localităţi au depus documentaţia cu speranţa obţinerii mai rapide a unor bani europeni destinaţi alimentării cu apă şi canalizare, renunţând în schimb la investiţii finanţate din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală şi, după mai bine de 8 ani, proiectul localităţii Guşoeni a fost exclus din programul de finanţare:

„Localitatea Guşoeni este una dintre comunele excluse din masterplanul judeţului privind înfiinţarea sistemului de apă şi canalizare. Puşi într-o astfel de situaţie ne-am îndreptat atenţia către accesarea fondurilor guvernamentale prin programul naţional „Anghel Saligny”, unde am depus proiectul pentru înfiinţarea sistemului de apă şi canalizare pentru toată localitatea pe o lungime de 17 kilometri concomitent, aşa cum prevede şi legea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, fiindcă nu ai cum să branşezi cu apă o gospodărie şi să nu fie racordată şi la sistemul de canalizare. Cel de-al doilea proiect pe care l-am depus este pentru asfaltarea străzilor şi uliţelor de interes local pe o lungime de 13,3 kilometri. Sperăm să apară lista cu investiţiile aprobate la nivel naţional pentru finanţare şi să fie trecută şi localitate Guşoeni în acea listă”, speră primarul localităţii Guşoeni, Nicolae Concioiu.

Nicolae Concioiu: „Am deschis acţiune la Curtea de Apel Bucureşti şi ne îndreptăm către cei care ne-au dat decizia de eliminare din masterplanul judeţului”

Fiindcă Ministerul Fondurilor Europene, în perioada Guvernului PNL a decis eliminarea dreptului de conectare la reţeaua de alimentare cu apă şi canalizare prin înlăturarea din proiect a localităţii Guşoeni, primarul comunei Guşoeni a decis să facă mai multe plângeri şi chiar să apeleze la instanţele judecătoreşti:

„Sunt foarte supărat, fiindcă noi depunem astăzi proiectul pentru apă şi canalizare, deoarece localitatea a fost exclusă din masterplanul judeţului cu tot ceea ce înseamnă apă şi canalizare. Asta s-a întâmplat după 8 ani de când proiectul a stat în aşteptarea finanţării, dar lucrurile nu vor rămâne aşa. Am deschis o acţiune la Curtea de Apel Bucureşti, avem deja număr de dosar, aşteptăm termenul de înfăţişare şi ne îndreptăm către cei care ne-au dat decizia de eliminare din acest proiect. Din păcate se învârt, aruncă vina de la unul la altul, Apavil dă vina pe ADI Apa Vâlcea, iar aceştia pe Ministerul Fondurilor Europene. Până la urmă am intrat în posesia unei decizii prin care am fost excluşi şi decizia provine de la Ministerul Fondurilor Europene. Împotriva acestei decizii am acţionat în instanţă în contencios administrativ. Aşteptăm să mergem pentru a susţine cauza, să depunem probe şi argumente. Din punctul nostru de vedere ar fi normal şi corect ca instanţa să oblige această instituţie să ne accepte, prin revenirea localităţii Guşoeni în acest proiect cu finanţare europeană, pentru că nu sunt motive în ceea ce priveşte excluderea noastră”, a precizat primarul localităţii Guşoeni, Nicolae Concioiu.

Prin Administraţia Fondului de Mediu, alte două proiecte aşteaptă finanţare

Tot în această perioadă, Primăria Guşoeni a depus la Administraţi Fondului pentru Mediu două proiecte pentru eficientizarea şi reabilitarea spaţiului administrativ din centrul comunei, dar şi pentru construirea unor staţii de încărcare a autovehiculelor electrice.

„Am depus şi la Administraţia Fondului pentru Mediu un proiect pentru eficientizarea şi reabilitarea spaţiului administrativ din centrul comunei, cu o valoare de aproximativ 3 milioane de lei, care sperăm să fie acceptat la finanţare. În continuare suntem în discuţii cu proiectanţii pentru a accesa tot prin Administraţia Fondului pentru Mediu un alt proiect, pentru construirea unei staţii de încărcare a autovehiculelor electrice. Folosim toate oportunităţile privind accesarea fondurilor pe care le avem în acest moment pentru a putea dezvolta localitatea, în aşa fel încât cetăţenii să beneficieze de tot ceea ce au nevoie, fiindcă vedem cu toţii că ne îndreptăm către energie verde, energie regenerabilă. În acest sens ne dorim să fim actualizaţi, aşa cum am dovedit-o şi în proiectele anterioare, prin faptul că noi deja avem o centrală fotovoltaică care funcţionează şi care ne aduce mari economii la cheltuielile cu energia. Suntem deschişi şi urmărim posibilitatea de accesare a fondurilor la nivelul comunităţii, aşa cum ne permite şi legislaţia în vigoare”, a precizat primarul localităţii Guşoeni, Nicolae Concioiu.

În această perioadă, la Guşoeni sunt în plină desfăşurare lucrările de înfiinţare a sistemului de gaze naturale în toată localitatea.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *