Moş Crăciun vine negreşit în comuna Creţeni

Se apropie cu paşi repezi Sfânta Sărbătoare a Crăciunului, una dintre perioadele anului cele mai îndrăgite de copii, mai ales dacă ne gândim la dimineaţa în care aceştia vor găsi sub brad cadourile lui Moş Crăciun. Primarii se pregătesc la rândul lor să îndeplinească rolul de mesageri ai moşului, mai ales că în cele mai multe dintre localităţi acest lucru a devenit o tradiţie.

Pentru că este deja o datină pentru comuna Creţeni, Moş Crăciun va vesti şi anul acesta începutul sărbătorilor de iarnă. Pe lângă feeria de lumini şi culori, artificii şi colinde îndrăgite, o serie de surprize vor fi pregătite special de administraţia publică locală pentru a creiona atmosfera de basm specifică acestor sărbători.

„Este o tradiţie pe care o voi duce mai departe, ca în fiecare an, să aducem în sufletele copiilor măcar un pic de bucurie. Încercăm să-i facem să uite pentru câteva clipe de greutăţile de peste an. Este adevărat că a fost un an greu, iar primăria are vistieria goală. Cu toate acestea, toţi copiii vor primi negreşit cadouri din partea lui Moş Crăciun. Bucuria copiilor şi zâmbetele lor la vederea cadourilor răsplătesc toate eforturile depuse. Spun că a fost un an greu, fiindcă administraţia locală din Creţeni a primit zero lei la rectificările bugetare din acest an”, a declarat primarul localităţii Creţeni, Constantin Catrina.

Constantin Catrina: „Banii au fost împărţiţi pe criteriul carnetului de partid, pe faţă”

Reamintim faptul că, din fondul de rezervă, Guvernul a alocat anul acesta către primăria Creţeni zero lei. Primarul Constantin Catrina, unul dintre primarii judeţului Vâlcea aflat la primul mandat este supărat şi subliniază faptul că sumele s-au alocat în mod inechitabil către administraţiile locale, că banii au fost împărţiţi pe criteriul carnetului de partid, ceea ce a făcut ca, la finalul acestui an, primăria să înregistreze minus în buget:

„Nu înţeleg de ce alte primării au beneficiat de sume pentru echilibrarea bugetelor locale, iar localitatea Creţeni nu. Suntem restanţieri cu două luni privind plata indemnizaţiilor persoanelor cu dizabilităţi şi avem de achitat lucrările care s-au executat pentru amenajarea puţului de mare adâncime pentru sistemul de apă existent în localitate. Într-o astfel de situaţie cred că, inevitabil, vom încheia anul cu datorii, având în vedere că Guvernul PNL nu ne-a dat nici un ban, şi nu numai atât: şi anul trecut, în luna decembrie, când s-au alocat bani de la Guvern din fondul de rezervă, localitatea Creţeni a fost exceptată de la plată. Sunt primar din partea Partidului Ecologist Român, iar banii au fost împărţiţi pe faţă pe criteriul carnetului de partid. Ţin să menţionez că am avut un procent destul de bun în ceea ce priveşte colectarea taxelor şi impozitelor, cu toate acestea vom încheia anul cu datorii. Un alt lucru pe care nu l-am înţeles este alocarea fondurilor guvernamentale prin noul program Anghel Saligny, şi spun acest lucru fiindcă acest program era destinat localităţilor mic, unde decalajul populaţiei este foarte mare şi aceste comune nu au acces la fondurile europene din cauza condiţiilor draconice impuse în programele de finanţare. Cu toate acestea, oraşele mari din ţară vor atrage cele mai mari sume, numai Bucureştiul atrage 16% din bani. Prin urmare banii se vor duce tot acolo unde au interese, nu pentru recuperarea decalajului, chiar dacă România este la nivelul anului 1930 în ceea ce priveşte canalizarea, iar Germania chiar şi între cele două războaie mondiale era canalizată. Mai grav este că, în România, procentul comunelor fără apă este destul de mare, şi nu mai vorbim despre gazele naturale, unde numai câteva localităţi din judeţ sunt branşate. Chiar dacă acea conductă trece prin localitatea noastră speranţa că ni se vor aloca fonduri este mică”, a precizat primarul localităţii Creţeni.

Prin noul program naţional de investiţii „Anghel Saligny”, administraţia locală din Creţeni va depune un proiect de modernizare a străzilor din comună pe o lungime de 7 kilometri, extinderea sistemului de canalizare pe o lungime de 9 kilometri şi înfiinţarea sistemului de gaze.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *