Andrei Nicolae: „Am reuşit să facem destul de multe investiţii din bugetul local”

În aceste zile, administraţia publică locală din Tomşani va scoate la licitaţie lucrările pentru asfaltarea drumurilor comunale pe o lungime de 1,2 kilometri cu bani din bugetul local. Primarul ne spune că în proiect este prins un drum care se formează din uliţa Lunca, din satul Folieştii de Sus şi uliţa La Bodescu din satul Foleştii de Jos. 

Tot cu bani alocaţi din bugetul local, anul acesta s-a reuşit repararea drumului care face legătura între Satul Foleştii de Jos şi comuna Oteşani. Prin lucrările executate s-a readus la stadiul iniţial drumul, şi asta fiindcă au fost patru alunecări de teren în zona respectivă: „Am reuşit să facem destul de multe investiţii cu fonduri din bugetul local, chiar dacă am dus o muncă de lămurire cu locuitorii şi funcţionarii primăriei pentru a strânge cât mai mulţi bani la bugetul de stat din taxe şi impozite, pentru a avea astăzi un grad bun de colectare pe care am reuşit să-l ducem la un procent de 80%.Tot cu bani din bugetul local am făcut reparaţiile la acoperişul şcolii şi vom face o împrejmuire şi un loc de joacă la căminul cultural din satul Bogdăneşti”, a precizat primarul Andrei Nicolae.

Iluminat stradal eficient şi economie la energie

Administraţia locală a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru proiectul de modernizare a iluminatului stradal cu bani atraşi prin Agenţia Fondului de Mediu.

Astfel, la Tomşani se vor monta lămpi economice care vor reduce mult din consumul actual al energiei electrice: „Se vor monta 470 de lămpi, deşi acestea nu sunt suficiente pentru a acoperi întregul necesar al localităţii, dar vom încerca şi anul viitor să extindem reţeaua stradală cu lămpi economice cu bani alocaţi din bugetul local şi o să mai accesăm şi alte fonduri externe”, a precizat primarul Andrei Nicolae.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *