Claudia ȘCHIOPU

La un bilanț superficial al anului care se încheie vedem că viața ne-a fost marcată în primul rând de această pandemie care pluteşte în continuare deasupra noastră și de schimbarea majoră de la guvernare, prin coaliţia PNL-PSD. Toată lumea intuia, aştepta acesată uniune, şi iată că s-a produs până la urmă, deşi cele două partide erau beligerante, contondente şi agresive unul cu celălalt în declaraţii. Pandemia și imaturitatea politică s-au suprapus şi pot declanșa un adevărat tsunami pentru societate și pentru economie, iar cei care vor fi spulberați primii vom fi noi, oamenii de rând. Ne regăsim la final de an cu speranțele epuizate, fără vreun orizont de eliberare de sub pandemie, fără soluții reale de a depăși criza, în ciuda uniunii politice de moment, și cu efecte greu de anticipat pe termen lung din punct de vedere social.

Suntem la sfârşitul unui an  când s-a apăsat şi ultimul buton, cel atomic, adică această guvernare de „uniune a forţelor”. Probabil și dacă se crea un guvern de uniune națională lucrurile stăteau la fel de rău, şi asta pentru că, în cei 32 de ani de la Revoluţie le-am descoperit politicienilor toate abilităţile, dibăcia şi dexteritatea de a manipula masele, deși nu au nimic de oferit. Prin urmare, aceasta este limita politică a României. Dacă nu se poate stopa inflația,  orizonul acesta, al majorării pensiei sau alocației cu câteva procente, în condițiile în care toate produsele au prețuri duble nu va salva populația de a se zbate în sărăcie.

În România infrastructura este la fel, iarna este la fel, gata să ne ia prin surprindere ca în fiecare an, oraşele sunt triste, economia este la pământ, tinerii inteligenţi plecă în continuare în lume. Rămâne o grimasă pe feţele românilor. Ai zice că suntem în acelaşi şir monoton şi mărginit al depresiei cu care ne-am obişnuit în cei 32 de ani, dar cu o limitare mai clară a posibilităţilor de a ne reveni, fiindcă este clar: nu mai avem ce aştepta. Cu toţii ne întrebăm ce ar putea să ne mai surprindă: poate doar ciocnirea pământului cu un asteroid sau reînvierea dinozaurilor. Este greu de spus ce ar putea să i se mai întâmple ţării, naţiunii şi poporului nostru în aşa fel încât să fie bine şi pentru noi, oamenii de rând, plătitori de taxe şi impozite.

2021 a fost un an tern, dificil, cu rezultate destul de discutabile, trist pentru că nu s-a înfrânt pandemia nici la această oră, iar România are la vârf această coaliție care nu promite nimic pentru cetăţeanul simplu, epuizând orizontul de aşteptare al nostru vizavi de spaţiul politic. Analiștii spun că, niciodată, în istoria României nu a fost o corupţie atât de mare ca în aceşti ultimi ani, iar jaful care s-a făcut în această perioadă nu are echivalent nici măcar cu ceea ce au jefuit cotropitorii în toată istoria acestei ţări.

Este greu de crezut că, printr-o minune, poate să renască forţa de creativitate internă a acestei coaliţii, astfel încât lucrurile să se mişte, mai ales că există o resursă care ocupă atenţie în retorica aceasta politică și să-i îi determine să găsească soluții. Faimosul PNRR este văzut ca o binefacere de la sine pogorâtă peste ţară, dar toată lumea uită că regulile folosirii resurselor financiare europene sunt extrem de dure. PNRR este cioara de pe gard, nu reprezintă o pleaşcă, ci mai degrabă o combinaţie între bici şi cireaşa de pe tort. Este un premiu neașteptat pentru noi, numai că, din nefericire, nu avem o clasă politică capabilă să formuleze nişte termeni de absorbție optimi pentru aceşti bani. Cel mai probabil vom rămâne uitându-ne la banii aceştia europeni, fiindcă banii cheltuiți fără cap nu duc prea departe. 

În România nu se gândesc reforme, toate reformele acestei clase politice se consumă în cumpărarea de armament, avioane F-16 la mâna a doua, iar prima preocupare în această coaliţie este cea a improvizaţiilor. Acești domni încă se chinuie să pună prefecţi, secretari de stat, încă nu au împărţit ciolanul, iar priorităţile României sunt în așteptare pe seama neamurilor care trebuie puse în funcţii. Nici o schimbare: România există doar pentru ca nişte politicieni să o ducă foarte bine. Potrivit Eurostat, 32,7 % dintre cei crescuţi în familii nevoiaşe se află şi la maturitate în risc de sărăcie, în timp ce doar 15,6% dintre copiii cu situaţie materială bună ajung la vârsta adultă în sărăcie. Suntem experţi în sărăcire şi sărăcie, ne iese cel mai bine sărăcia. Nici nu vom putea ieși de acolo atâta timp cât guvernanții fac aceleaşi greşeli, vorbesc la fel, iau aceleaşi decizii proaste, promovează aceiaşi incompetenţi în funcţii, fură la fel de peste 30 de ani.

Suntem în pragul sărbătorilor de iarnă, este o perioadă divină pentru noi, ne întoarcem toţi în locurile de unde am plecat, dar cu un gust amar. Pare că suntem astăzi în același punct din decembrie 1989, deși este greu de crezut că vom mai fi capabili să ne ridicăm din genunchi și să răsturnăm din nou situația.