Şcolile din Creţeni vor avea panouri fotovoltaice şi pompe de căldură

Administraţia publică locală din Creţeni accesează fonduri prin AFM pentru un proiect prin care şcolile din localitate vor fi dotate cu panouri fotovoltaice şi pompe de căldură, potrivit unei declaraţii a primarului Constantin Catrina. Astfel, cele trei clădiri vor beneficia de o modalitate mai eficientă şi mai prietenoasă cu mediul de încălzire, bazată pe tehnologii de ultimă generaţie.

„Pentru accesarea banilor europeni şi noi am depus un proiect la Agenţia Fondului de Mediu pentru achiziţionarea panourilor fotovoltaice şi montarea unui sistem cu pompe de căldură pentru cele trei şcoli care funcţionează în localitate. Clădirile au suprafeţe foarte mari, deschise, şi sunt greu de încălzit iarna. Astfel, pompele de căldură sunt pentru a asigura încălzirea celor trei imobile: şcoala gimnazială, grădiniţa cu program normal şi centrul de zi din localitate”, a precizat primarul localităţii Creţeni, Constantin Catrina

Constantin Catrina: „Banii au fost împărţiţi pe criteriul carnetului de partid”

Proiectul depus are valoarea de 500 de mii de euro şi este defalcat pe fiecare clădire în parte. Pe lângă acest proiect, administraţia publică locală din Creţeni a depus în această toamnă două cereri de finanţare în cadrul Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, pentru introducerea sistemului de canalizare şi asfaltarea drumurilor de interes local. Primarul Constantin Catrina este sceptic cu privire la finanţarea proiectelor, mai ales că, la alocarea fondurilor Primăria Creţeni a primit, de fiecare dată, zero lei:

„Aşteptăm finanţarea acestor proiecte depuse prin acest nou program şi atunci vom vedea cât de serios este. Fac această precizare fiindcă am fost puşi într-o situaţie destul de grea din punct de vedere financiar, deoarece am fost nevoiţi să alocăm bani pentru documentaţiile acestor proiecte depuse şi, cum noi am primit de fiecare dată zero lei, fiindcă banii au fost împărţiţi pe criteriul carnetului de partid, nu ne putem numi egali cu multe alte localităţi. S-a spus că toate comunele vor fi egale prin aceste proiecte. Realitatea este însă că nu sunt egale, pentru că multor localităţi li s-au alocat bani, puţini ce-i drept, dar au avut bani pentru documentaţia proiectelor. Sunt sceptic în ceea ce priveşte la modul în care se vor aloca fondurile prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”.

Branşarea localităţii la gazele naturale, la nivel de speranţă

Primarul are în plan inclusiv depunerea prin PNI „Anghel Saligny” a proiectului de branşare a localităţii la gazele naturale, pentru că documentaţia depusă la Ministerul Fondurilor Europene a fost respinsă de la finanţare. Proiectul considerat eligibil iniţial, fiindcă se încadra în condiţiile impuse în programul de finanţare, mai ales că are peste 2500 de gospodării cuprinde 34 de kilometri de reţea şi este prins într-un parteneriat cu localităţile Suteşti şi Amărăşti:

„Dintre proiectele de gaze naturale depuse la Ministerul Fondurilor Europene numai câteva au primit finanţare. Sunt supărat fiindcă s-a muncit imens la acest proiect, toate înscrisurile au fost trimise la timp, cu toate acestea proiectul a fost respins. Eu ştiu că, într-un procent destul de mare, cetăţenii acestei zone aşteaptă gazele la poarta lor. Am vorbit cu primarii localităţilor vecine, aflate în acest parteneriat, pentru a depune proiectul şi pe alte linii de finanţare”, a precizat primarul localităţii Creţeni, Constantin Catrina.

Constantin Catrina: „Am speranţa că lucrurile trebuie să meargă mai bine

În programul Anghel Saligny se specifică priorităţile în ceea ce priveşte finanţarea proiectelor. Astfel, prioritare sunt sistemele de apă şi canalizare, apoi infrastructura rutieră, dar şi investiţiile privind branşarea localităţilor la gazele naturale:

„Prin urmare, vom depune proiectul de gaze şi pe acest nou program guvernamental, chiar dacă sunt puţin sceptic la modul de repartizare a fondurilor. A trecut un an din primul meu mandat, îmi place ceea ce fac, însă nemulţumirea vine din faptul că nu sunt bani, iar politicienii de la vârful guvernului ne dezamăgesc. Promisiunile erau altele în campania electorală, şi fac această precizare fiindcă am văzut cu toţii cum PNL promitea, cu generozitate, gaze în toate satele din România, autostrăzi, şcoli şi spitale, însă toate s-au dovedit fantezii destinate alegătorilor. Mi-am dat seama că politicienii nu au viziune, se gândesc să dea bine la momentul respectiv, la ei şi pentru familiile lor. Din păcate eu aşa văd lucrurile. Aceşti domni nu se gândesc la viitorul acestei ţări, la calitatea vieţii cetăţenilor, nu au o strategie spre dezvoltare. Cu toate acestea eu am speranţa că lucrurile trebuie să meargă în mai bine”, a precizat primarul localităţii Creţeni, Constantin Catrina.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *