Florin Costea a obținut cea mai mare medie la cursurile UEFA C
Cursurile pentru licența UEFA C, organizate de Comisia Tehnică a AJF condusă de Gabi Mangalagiu s-au încheiat. Cei 25 de cursanți au absolvit cu brio testul final, compus din proba practică și cea teoretică. Aceștia au luat examenul de absolvire și așteaptă eliberarea cardurilor pentru licență, care vor fi emise de către FRF. Cel mai sonor nume dintre noii posesori ai licenței UEFA C este fostul internațional Florin Costea, jucător activ la Viitorul Dăești.
De altfel, Florin Costea a terminat examenul cu cea mai mare medie, după ce a obținut 10 la proba practică și 10 la cea teoretică
Șeful Comisiei Tehnice a AJF, Gabi Mangalagiu îi prevede un viitor frumos lui Florin Costea în antrenorat. ”Florin Costea a terminat cursurile cu nota 10, asta îi deschide calea spre obținerea celorlalte licențe, B si A, pe care Florin vrea să le urmeze. Părerea mea este că Florin dispune de calitățile pe care un antrenor ar trebui să le aibă și în plus este și foarte preocupat de studiu, își dorește să progreseze. Cred că va avea un viitor frumos în antrenorat și îi urez multa baftă, mă bucur ca eu am fost cel care i-am deschis calea în viitoarea carieră de antrenor” a spus Gabi Mangalagiu. Fostul internațional a spus deseori că intenționează să antreneze doar după ce va renunța la cariera de jucător activ.
Printe cei care au mai terminat cursurile UEFA C este și fostul atacant de la CSM Rm. Vâlcea, Bogdan Geantă, legitimat în ligile inferioare din Germania. Pe viitor, Bogdan intenționează să revină în țară și să devin antrenor.