Localitatea Vaideeni ar putea deveni staţiune turistică de interes local

Pentru ca oportunităţile de finanţare să crească şi dezvoltarea localităţii să se facă într-un ritm mai alert, administraţia locală şi-a propus să obţină statutul de staţiune de interes local, condiţie esenţială pentru atragerea a mai multor fonduri externe:

„Ne rămâne să ne mobilizăm şi spre programele cu fonduri europene, fiindcă sperăm ca, între timp, să putem obţine declararea localităţii ca staţiune de interes local, ceea ce ne va crea o mai mare oportunitate şi deschidere. În acest sens facem demersurile şi, după ce vom obţine acest statut, vom avea oportunitatea de a beneficia de liniile de finanţare care sunt destinate staţiunilor, şi ne vom îndrepta spre dezvoltarea satului de vacanţă Ursul Ursuleţul, un colţ al Vaideeniului care întregeşte acest tărâm încărcat de legende”, a precizat primarul Daniel Băluţă.

După acordarea atestării, localitatea Vaideeni va putea fi promovată ca staţiune de interes local, având şanse mai mari să atragă finanţări nerambursabile, în condiţiile în care multe dintre programele de finanţare impun existenţa atestării ca staţiune. Prin urmare, efectul atestării localităţii Vaideeni ca staţiune de interes local în sectoarele economice, dar şi prin realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului va genera un impact benefic pentru dezvoltarea economică şi creşterea calităţii serviciilor din turism în zonă. O contribuţie importantă pentru iniţierea demersurilor de atestare îi revine primarului Daniel Băluţă, care face toate diligenţele necesare astfel încât localitatea să obţină acest statut.

Trei proiecte depuse pe „Anghel Saligny”

Pentru atragerea fondurilor în localitate, primarului Daniel Băluţă a depus prin noul Program Naţional de Investiţii trei proiecte pentru care autoritatea locală speră să obţină finanţare, fiindcă sunt investiţii extrem importante pentru comunitatea din zonă. „În localitate există reţea de apă, prin urmare ne pliem condiţiilor impuse în acest nou program guvernamental. Am depus trei proiect pentru asfaltarea drumurilor comunale pe o lungime de 24 de kilometri. Aceste proiecte sunt prioritare pentru localitate, în special pentru turism, fiindcă sunt drumuri care duc spre zonele special amenajate pentru turişti”, a precizat primarul Daniel Băluţă. 

Primarul şi-ar dori ca autorităţile centrale să deschidă şi alte linii de finanţare pe alte programe, astfel încât să nu depindă numai de fondurile alocate de Guvern pentru PNI „Anghel Saligny”.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *