Impact Real

Un ziar aproape de oameni
Surpriză din partea consilierilor USR: propun eficientizarea personalului Primăriei Râmnicu Vâlcea pentru că sunt angajați care abia așteaptă să termine programul și să plece acasă

O nouă ședință a Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea se lasă cu un război total între Mircia Gutău și opoziția formată din consilierii PNL. Liderul USR Andrei Gheorghiu, își face curaj și vorbește după multe ședințe tăcute.

USR dorește eficientizarea primăriei, din punct de vedere al angajaților

Consilierii USR vin cu o propunere supriză, la care nici Mircia Gutău nu se aștepta. Anume, aceștia doresc un studiu asupra performanțelor angajaților din primărie pentru a decide cine va mai avea un loc de muncă sau nu.

Aceasta este, din punctul de vedere politic al alianței, o gafă amuzantă. Nu cred că se gândea vreodată primarul că va face alianță cu niște consilieri care i-ar face probleme din simpla lor naivitate. Probabil că încearcă, după multe luni de vot favorabil pentru proiectele lui Gutău să revină la normalitatea dicată de partidul din care fac parte, care încearcă să modernizeze administrațiile locale și județene din țară, fie prin introducerea sistemelor electronice sau eficiența muncii angajaților.

Discuția începe de la proiectul de hotărâre care a provocat agitație în mediul online printre vâlceni, care presupune mărirea salariilor pentru anumite persoane din administrația orașului. Aici liderul USR vine cu propunerea pentru o altă abordare de creștere sau scăderea salariului: „Aș avea, din punctul de vedere al consilierilor USR o condiție pentru eficientizarea aparatului de specialitate. Având în vedere această creștere salarială și având în vedere că și anul trecut au fost câteva reorganizări în organigramă, și pe perioada acestui an trebuie să avem o eficientizare și din punct de vedere al angajaților. Sunt anumiți angajați care abia așteaptă să termine programul de muncă și cred că ar trebui să lucrăm și în direcția aceasta.

Ultima frază a viceprimarului probabil că a fost frapantă pentru primar, fiind nepregătit pentru o asemenea declarație.

Și în acest an posturile vacante vor mai fi în continuare reduse, în așa fel încât să nu avem posibilitatea să angajăm. Am vorbit cu Direcția de Resurse Umane pentru a modifica organigrama, pentru că sunt lucruri pe care le-am depistat și care trebuie făcute pentru stabilirea eficientizării.” a declarat primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău.

Investiții noi în iluminatul public

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea a inițiat un proiect de hotărâre care prevede modificări la stâlpii de iluminat public din oraș. În proiectul de hotărâre nu există străzile viate de aceste modificări, chiar dacă s-a realizat o inventariere pentru acest proiect. Consilierii PNL cer lista primarului, însă nu primesc un răspuns. Valoarea proiectului este în jur de 1 milion de euro, și va fi cel mi probabil finanțat din bugetul local, adică din banii noștri, ai tuturor.

”Dintr-un simplu calcul economic pe care ar fi trebuit să-l prezinte direcția de specialitate ar trebuie să aflăm câteva lucruri clare. (…) Dacă această investiție este propusă ca una de eficientizare și pentru reducerea costurilor, ce elemente fac să fie posibil acest lucru? Cum vor câștiga cetățenii prin acest nou sistem? De asemenea, am dori să știm care sunt străzile vizate pentru aceste investiții, pentru transparență.” a declarat viceprimarul PNL, Virgil Pîrvulescu.

Răspunsul primarul Mircia Gutău ar fi că acesta este un proiect din fonduri europene, deci nu s-ar consuma bani din bugetul local: ”Niciun leu din bugetul local nu se va cheltui.”.

O surpriză vine din partea lui Andrei Gheorghiu, liderul USR. După ce i-a întrebat pe consilierii PNL de ce se opun proiectelor europene, aceștia n-au mai apucat să dea un răspuns pentru că președintele de ședință al lui Mircia Gutău nu le-a mai dat voie. Totuși, la următorul punct de pe ordinea de zi, liderul USR s-a ridicat și le-a cerut primarului și președintelui de ședință să îi lase pe consilierii liberali să vorbească totuși, indiferent ce au de spus.

”Vă rog să-i lăsați în viitor pe consilierii de la PNL să vorbească, să-și spună punctul de vedere. Poate reușim să avem o discuție constructivă.” a declarat viceprimarul USR, Andrei Gheorghiu.

Mai adaugă Andrei Gherghiu, după mult timp de tăcere: ”Da, domnule viceprimar Pîrvulescu, nu se poate discută cu dumneavoastră, deoarece dumneavoastră funcționați după principiul pumnului în masă. Vreau ceva, dau cu pumnul în masă. În felul acesta ar trebui să spun și eu că puterea este la mine, dar nu este așa. Veniți cu propuneri și cu idei și le voi susține.”

Pare că declarația ”veniți cu propuneri și cu idei și le voi susține” este puțin peste nivelul de putere al viceprimarului de la USR. Totuși, aici vorbim despre o alianță tacită cu Mircia Gutău, care n-ar lăsa un asemenea lucru să se întâmple. Primarul n-a mai zis nimic după declarația lui Andrei Gheorghiu, deși probabil i-a pregătit câteva reproșuri pentru după ședință.

Totuși, Virgil Pîrvulescu punctează că în documentul proiectului nu se află mențiunea că s-ar cheltui bani din fonduri europene. Proiectul a fost aprobat în final de alianța USR/PSD/PER, în ciuda protestelor PNL.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *