Vâlcea câștigă fără emoții la Craiova

Cu jucătoarele ieșite din izolare de doar câteva zile, SCM Rm. Vâlcea a apăsat pe pedală doar cât sî își asigure cele trei puncte la Craiova: 34-29!

SCM a trecut cu bine peste perioada dificilă de săptămâna trecută, când jucătoarele și staff-ul au fost la izolare. Au lipsit portarul Roch, care termină mâine izolarea și Levchenko, care va absenta o lună, după o operație la mână. Echipa lui Bent Dahl a început bine jocul din Bănie și s-a desprins la 8-4 în minutul 11. Au urmat 10 minute nefaste pentru Vâlcea, care nu a mai înscris și s-a trezit condusă cu 11-8. Roș-albastrele s-au redresat însă rapid și au intrat la cabine în avantaj: 16-14.

Gazdele au făcut eforturi să revină în joc și s-au apropiat la un singur gol: 26-27 (minutul 51). Finalul meciului a aparținut însă Vâlcii, care s-a impus cu 34-29 și și-a luat revanșa pentru punctele risipite în tur.

Cristina Florica spune că, după victoria cu Craiova, echipa poate pregăti liniștită jocurile viitoare. „Un meci foarte greu, venim după o perioadă în care am stat în izolare și nu ne-am antrenat. Sunt mândră de echipa mea, sunt mândră că am câștigat. Vine o perioadă grea pentru noi, acum avem timp să pregătim meciurile dificile care urmează” a spus căpitanul echipei vâlcene.

Antrenorul Bent Dahl a subliniat că jocul de la Craiova a fost dificil. „A fost o perioadă grea pentru noi, nu am avut timp să ne antrenăm, cu multe cazuri de Covid-19. Sunt bucuros, este o victorie foarte important pentru noi. Este foarte greu să câștigi în deplasare în campionatul din România. Un meci foarte greu, dar fetele au fost motivate”.

În clasament, Vâlcea este pe locul 3, cu 31 de puncte din 13 meciuri, fiind devansată de Rapid (33 puncte, 12 meciuri) și CSM București (34 puncte, 14 meciuri). Pentru SCM urmează jocul de sâmbătă, din Sala Traian, cu Chambray ( Franța), din grupele EHF European League. Un succes sâmbătă aduce calificarea în sferturile de finală ale EHF European League.

SCM CRAIOVA – SCM RÂMNICU VÂLCEA 29-34 (14-16) 

Arbitri: Marina Agliceriu / Mirabela Turdean

Craiova: Dzhukeva, Curmenț – Andrei 11, Cîrstea 6, Loken 4, Burcea-Zamfir 3, Jipa 2, Colac 2, Tudorică 1, Cace, Șelaru. Antrenor: Bogdan Burcea.

Vâlcea: Hosu, Rus – Glibko 8, Nikolic 7, Florica 6, Gonzalez 4, Elghaoui 3, Liscevic 3, Klikovac 2, Gorshenina 1, Dache, Bucur. Antrenor: Bent Dahl.

Comisia de Apel a respins memoriul Vâlcii

Comisia de Apel a FRH a respins azi memoriul depus de SCM Rm. Vâlcea, în care cerea o sancțiune mai mare pentru arbitrii Iliescu și Manea, după cascada de erori făcută în jocul de la Zalău. Arbitrii bucureșteni Doru Pascu Manea și Radu Iliescu au fost suspendați pentru doar două etape de către Comisia Centrală de Arbitri a Federației Române de Handbal, după caruselul de erori comise în partida din etapa 9 de campionat, HC Zalău – SCM Râmnicu Vâlcea, scor 21-20. Oficialii clubului vâlcean au prezentat și un clip cu 28 de faze extrase din meci, în care roș-albastrele au fost dezavantajate. Decizia stupidă a Comisiei de Apel a FRH, după cea a Comisiei de Disciplină a demonstrat încă o dată că arbitrii sunt protejați, indiferent de faptul că decid câștigătoarele unor partide.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *