Meci de vis pentru Centrul Național de Excelență

Într-un meci contând pentru etapa 13 din Seria B a Diviziei A, Centrul Național de Excelență Rm. Vâlcea a spulberat pe  Gloria 2018 Bistrița Năsăud II cu 31-25 (13-10). 

A fost un galop de sănătate pentru fetele Miei Rădoi, care au condus în repriza secundă și la 11 goluri diferență. Ambii antrenori ai echipei oaspete, soții Mihaela și Claudiu Evi au făcut scandal și au văzut cartonașul albastru pentru proteste vehemente adresate arbitrilor M. Ciutacu (București) și A. Stamatoiu (Rm. Vâlcea). Asta deși niciuna dintre echipe nu are drept de promovare, CNE fiind echipa FRH, iar Gloria Bistrița ”satelitul” echipei din Liga Națională, deci meciul nu a avut practic miză mare.

Fosta mare jucătoare a Oltchimului și a naționalei, Mia Rădoi crede că echipa sa a făcut cel mai bun joc din acest sezon.  ”Am încheiat turul campionatului cu o victorie bine meritată. A fost un meci de vis, fetele au jucat foarte bine ambele faze, atac și apărare. Cheia succesului a fost însă, apărarea. Când ai apărare, totul devine mai ușor, mai ales că suntem bine pregătite di punct de vedere fizic. Am întâlnit un adversar puternic, Gloria II este ocupanta locului 2, o echipă bine pregătită tactic și fizic, cu jucătoare foarte bune. Aceste meciuri cu miză, cu adversari puternici, le ajută să se autodepășească, așa cum au făcut-o la meciul de joi. Vreau să le felicit și pe această cale pentru modul cum s-au dăruit, cum s-au mobilizat și pentru faptul că au luptat până la final. Nu pot evidenția pe cineva, de data aceasta, echipa a câștigat, atât cele care au fost pe teren, dar și celelalte care au jucat mai puțin sau deloc” a spus antrenorul echipei Centrul Național de Excelență, Maria Rădoi.  Echipa vâlceană este pe locul 5 în serie, cu 6 victorii, 4 remize și 1 înfrângere și are șanse bune să termine pe podium.

Returul Diviziei A va începe pe 20 februarie, după care campionatul se va întrerupe pentru acțiunile loturilor de junioare și tineret și trofeul Carpați, care se va organiza la Rm. Vâlcea, în perioada 3-6 martie.

CNE RÂMNICU VÂLCEA – GLORIA II BISTRIȚA-NĂSĂUD 31-25 (13-10) 

Arbitri: Mihai Ciutacu / Alin Stamatoiu

Vâlcea: Andrei, Zaharia, Emili – Lixăndroiu 18, Predescu 4, Mezei 3, Mușat 2, Neacșu 2, Raicea 1, Bălan 1, Soroceanu, Avram, Stroie, Enache, Flutur, Mlecov. Antrenor: Maria Rădoi.

Bistrița: Moroianu, Stan, Perianu – Căprar 7, Drăgunoiu 4, Munteanu 3, Szabo 3, Pica 2, Iosim 2, Lung 2, Muclea 1, Buican 1, Fekete, Vălean, Bercea, Gaga. Antrenori: Mihaela Evi, Claudiu Evi.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *