Primăriile din judeţul Vâlcea primesc bani de la Consiliul Judeţean. Sume mici, faţă de necesar, dar binevenite

Împărţirea banilor propusă de Consiliul Judeţean va fi aprobată în şedinţa de luni, 07 februarie 2022, când Consiliul Judeţean Vâlcea va adopta proiectul de hotărâre prin care va repartiza suma de 32.994 mii lei tuturor celor 89 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţ. Banii sunt oferiţi în vederea susţinerii programelor de dezvoltare locală şi a celor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, respectiv pentru cheltuieli de funcţionare care nu pot fi finanţate din venituri proprii. De aceea trebuie realizată o împărţire corectă şi echilibrată, pentru a suplini deficitul primăriilor, în funcţie de nevoile fiecărei comunităţi.

Primarul liberal din Drăgoeşti, Gheorghe Melente: „O împărţire a banilor echilibrată”

După ce a aflat ce sumă va primi pentru comuna pe care o administrează, primarul liberal Gheorghe Melente s-a arătat mulţumit de această sumă, subliniind faptul că împărţirea banilor este echilibrată şi speră în continuare şi la alte alocări, fiindcă are destul de multe nevoi şi numeroase proiecte în derulare în localitate: 

„Fondurile pe care primăriile le primesc nu sunt suficiente, cred eu, pentru nici o localitate care are proiecte în derulare, dar această împărţire a banilor care s-a făcut este echilibrată. Sunt ceva diferenţe între noi, dar nu foarte mari, şi sunt în funcţie de mărimea localităţii. Pe noi ne ajută foarte mult această sumă, sunt mulţumit fiindcă este în ton cu toate localităţile, chiar dacă sunt aceste mici diferenţe şi sper să ni se aloce fonduri în continuare, fiindcă avem destul de multe nevoi. Vreau să subliniez faptul că suma pentru o localitate ca a noastră nu este suficientă, fiindcă avem multe proiecte, iar nevoile comunităţii noastre sunt pe măsură. Prin urmare, din câte am văzut cu toţii, nu s-au făcut diferenţieri drastice între localităţi, acesta fiind un lucru bun. Mai mult, localitatea Drăgoeşti a primit cu 50 de mii mai mult faţă de alocarea de anul trecut. Cu toate acestea avem nevoie de fonduri în continuare pentru a rezolva problemele localităţii”, a precizat primarul localităţii Drăgoeşti, Gheorghe Melente. 

Primarul PER din Creţeni, Constantin Catrina: „Asta înseamnă să fii social-democrat: să împărţi puţinul pe care îl ai echitabil şi cu bun simţ

Primarul localităţii Creţeni îşi aduce aminte de alocările precedente, când banii erau împărţiţi pe criteriul carnetului de partid, grosul fiind alocat comunelor în funcţie de apartenenţa politică a primarilor care le conduc, iar localitatea Creţeni a primit, de fiecare dată, zero lei:

„Asta înseamnă să fii social-democrat: să împărţi puţinul pe care îl ai echitabil şi cu bun simţ. De fapt, în ceea ce priveşte localitatea Creţeni, prin această repartizare s-a reparat o nedreptate făcută în două rânduri locuitorilor comunei Creţeni de către guvernele PNL conduse de Orban şi Cîţu”, a punctat primarul PER din Creţeni, Constantin Catrina. 

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Primarul PNL din Mihăeşti, Constantin Bărzăgeanu: „Repartizarea banilor s-a făcut echitabil şi corect, nimeni nu a fost favorizat, nici o comunitate locală nu a fost ocolită”

Constantin Bărzăgeanu are o reacţie pozitivă faţă de modul de alocare a banilor de către Consiliul Judeţean, afirmând că repartizarea este echitabilă şi corectă, salutând faptul că nici o primărie din judeţ nu a fost dezavantajată: 

„Sumele pe care le primim sunt mici faţă de trebuinţele fiecărei localităţi, cu toate acestea fiecare ban alocat este binevenit. Noi, administraţia locală din Mihăeşti, gândim pozitiv şi mergem înainte. O problemă sunt primăriile care au un buget mic şi nu au venituri şi din alte surse. Localitatea Mihăeşti nu este în această situaţie, la noi sunt proiecte în lucru şi lucrări care vor continua, deci avem continuitate, iar acest lucru s-a datorat faptului că ne-am pliat condiţiilor impuse în programele de finanţare. Sunt mulţumit şi datorită faptului că în această perioadă ne-a sosit întregul pachet IT, cu tot ceea ce înseamnă desfăşurarea orelor online, printr-un proiect cu bani europeni. Referitor la repartizarea banilor consider că s-a făcut echitabil şi corect, nimeni nu a fost favorizat, nici o comunitate locală nu a fost ocolită şi aşa este bine, toţi cetăţenii merită să fie trataţi în mod egal”, a precizat primarul PNL din Mihăeşti, Constantin Bărzăgeanu. 

Primarii sunt, în mare parte mulţumiţi că nu s-a repetat şi de data aceasta episodul de anul trecut, când guvernul condus la data ceea de Florin Cîţu a ocolit comunităţile locale conduse de primari PSD sau PER din judeţul Vâlcea, în timp ce sumele pentru primăriile conduse de PNL au fost mult mai mari.

Primarul social-democrat din Guşoeni, Nicolae Concioiu: „Exemplul preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea este de urmat şi trebuie să vină şi partea Guvernului, atunci când repartizează fonduri către comunităţile locale”

Primarul social-democrat din Guşoeni, Nicolae Concioiu, se arată mulţumit de modul în care au fost împărţite sumele pentru primăriile din judeţ de conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea, acuzând în schimb repartizarea fondurilor de anul trecut, când Guvernul condus la data ceea de Florin Cîţu a ocolit comunităţile locale conduse de primari PSD sau PER din judeţul Vâlcea, în timp ce sumele pentru primăriile conduse de PNL au fost mult mai mari. Consideră că era mult mai corect dacă se recurgea mai întâi la o compensare către localităţile care au fost taxate în acea perioadă, şi abia apoi să se meargă pe un raport echitabil privind repartizarea fondurilor, şi asta fiindcă modul de alocare a banilor practicat de guvernele liberale în ultimii doi ani nu a făcut altceva decât să ţină pe loc dezvoltarea şi rezolvarea multor problemele din localităţile respective: 

„Am văzut că sunt diferenţe foarte mici de data aceasta, între localităţi. Prin urmare este o împărţire a banilor corectă, luând în considerare fiecare localitate în parte, comparativ cu celelalte repartizări care s-au făcut, şi asta nu din partea Consiliului Judeţean, ci din partea guvernelor care au fost şi care au recurs la alocări de fonduri dezechilibrate. O alocare corectă, la un buget slăbuţ şi insuficient. Este un lucru bun faptul că mai vin nişte bani pentru a sprijini comunităţile locale, pentru a mişca anumite proiecte din loc şi pentru a le putea pune pe drumul lor spre finanţare. Avem nevoie de bani pentru plata studiilor de fezabilitate, obţinerea avizelor şi pentru rezolvarea problemelor comunităţii. Un lucru bun este şi faptul că, de data acesta, nu s-au făcut diferenţieri privind alocarea acestor fonduri. Mai mult, toate localităţile sunt în listă. Consiliul Judeţean Vâlcea nu a avut o abordare diferenţiată, aşa cum au avut-o guvernele liberale care au repartizat fonduri în primă fază numai comunităţilor conduse de primari liberali şi abia apoi primarilor PSD, într-un raport destul de mic. Prin această repartizare a banilor însemnă că sunt respectate comunităţile locale şi se înţeleg problemele cu care se confruntă, mai ales în contextul actual, al creşterilor galopante de preţuri la energie, al majorărilor de preţ privind devizele la anumite lucrări de reparaţii şi de intervenţii. Acest exemplu al preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea este de urmat şi trebuie să vină şi partea guvernului atunci când repartizează fonduri către comunităţile locale. Cu toate acestea consider că, la momentul formării coaliţiei, primul lucru care trebuia făcut ar fi fost să aducă echitate privind sumele alocate către primării în ultimii doi ani. În primul rând aveam nevoie de o aducere la un numitor comun a tuturor localităţilor. Cele care au fost privilegiate trebuiau să primească sume mai mici. Cei doi ani de guvernare Orban – Cîţu, prin alocarea fondurilor discreţionar au ţinut pe loc rezolvarea multor problemele din localităţile respective, şi atunci era bine să fi făcut această compensare şi, ulterior, să mergem într-un raport echitabil. Dar timpul a trecut, s-a şters cu buretele, nu se mai ţine cont ce s-a întâmplat, dar noi rămânem cu aceste goluri pe care le resimţim”, a precizat primarul social-democrat din Guşoeni. 

Primarul social-democrat din Costeşti, Toma Peştereanu: „Constantin Rădulescu a făcut o repartizare corectă, ca de obicei, nu a ţinut cont de culoarea politică a primarilor”

Toma Peştereanu spune că hotărârea Consiliului Judeţean privind repartizarea banilor către primăriile din judeţ în mod aproximativ egal pentru toate comunităţile, indiferent de apartenenţa politică a primarilor este un exemplu pe care ar trebui să-l facă fiecare Guvern, când va trebui să aloce fonduri către administraţiile locale:

„Orice ban este binevenit în localitate, şi mă refer strict la problemele din comuna mea. Pentru comuna Costeşti s-au repartizat 370 de mii de lei, suma este mică faţă de necesarul pe care noi l-am transmis, dar binevenită. Constantin Rădulescu a făcut o repartizare corectă, ca de obicei, nu a ţinut cont de culoarea politică a primarilor. Din punctul meu de vedere aşa ar trebui să facă şi Guvernul, când va aloca fonduri către administraţiile locale să fie echitabile, indiferent de culoarea politică a primarilor, deoarece comunităţile nu au culoare politică. Prin urmare, conducerea Consiliul Judeţean a spus nu luptelor politice, fiindcă în opinia lui Costi dăinuie raţiunea”, afirmă primarul social-democrat din Costeşti, Toma Peştereanu. 

Primarul liberal din Stoeneşti, Gheorghe Dumbravă: „Repartizarea este destul de respectabilă”

Referitor la modul în care Consiliul Judeţean a pus în pagină această repartizare a sumelor primarul comunei Stoeneşti, Gheorghe Dumbravă a constatat că s-a procedat într-un mod corect, chiar dacă suma este mică faţă de necesarul solicitat, de nevoile de dezvoltare a localităţii, de nevoia de a genera noi investiţii sau pentru cofinanţarea privind susţinerea financiară a investiţiilor aflate în derulare: 

„Comunităţii din Stoeneşti i s-a alocat suma de 355 de mii de lei, puţin faţă de necesarul de care noi avem nevoie şi de ceea ce ne-am propus privind investiţiile, dar, una peste alta sunt mulţumit, în comparaţie cu alţi ani. Prin urmare, indiferent cât de mică este suma ea este binevenită, mai ales că repartizarea este destul de respectabilă, chiar dacă sunt mici diferenţe între localităţi. Prin urmare este bine, suma este binevenită, nu am ce critica, deşi nevoile noastre sunt mari. Bine este şi datorită faptului că nu s-a mai ajuns la contestaţii. Aşteptăm în continuare şi alte fonduri din partea Guvernului fiindcă avem proiecte, avem nevoie de bani pentru cofinanţări, pentru documentaţii, pentru tranşele de bani la proiectele europene”, a precizat primarul comunei Stoeneşti, Gheorghe Dumbravă. 

Primarul localităţii Bujoreni, Gheorghe Gîngu: „Suma pe care o primim este prea mică, faţă de nevoile localităţii”

Pentru comunitatea din Bujoreni, cei 370 de mii de lei alocaţi de Consiliul Judeţean reprezintă o sumă mică faţă de necesarul de care localitatea are nevoie, şi asta pentru că, spune primarul, localitatea Bujoreni, în cei 30 de ani de la Revoluţie a fost marginalizată atunci când a venit vorba despre alocarea fondurilor. Mai mult, Gheorghe Gîngu este supărat fiindcă, la finele anului 2021 a primit o veste proastă. Pe adresa de e-amil a primăriei a fost transmisă o adresă din partea Apavil, iar primarul liberal a aflat că localitatea Bujoreni a fost exclusă, după opt ani, de pe lista de investiţii pentru infrastructura de apă şi canalizare în patru sate. Primarul este revoltat şi pentru faptul că, zilele acestea, în urma unei evaluări a primelor proiecte depuse pe POIM, pentru proiectul de gaze, localitatea a fost înlăturată de la prima categorie de finanţare: 

 „Eu mi-aş fi dorit să ne comunice, de fiecare dată, formula de alocare a banilor către primării. Consider că suma nu este repartizată conform unei reguli pe care să o facă publică şi să o comunice tuturor. Acesta ar trebui să fie criteriul normal de alocare a acestor sume. Dacă suma este mare sau mică pentru localitatea Bujoreni nu ştiu, noi nu ne dorim niciodată să fim nici favorizaţi, dar nici defavorizaţi. Trebuie să existe transparenţă, respect faţă de toţi cetăţenii, indiferent de simpatiile politice. Fac aceste precizări fiindcă în localitatea acesta, timp de 30 de ani nimeni nu a făcut nimic, comunitatea nu a primit fonduri şi nu a fost ajutată. Atunci, suma pe care o primim este prea mică faţă de nevoile localităţii. Cetăţenii au dreptate, nu mai au răbdare, vor să le fie asigurate utilităţile pentru un trai decent şi este corect, însă eu nu le pot oferi fiindcă nu sunt suficiente fondurile, chiar dacă noi avem documentaţii depuse pentru toate programele. Cu toate acestea încercăm să mergem mai departe şi în tot ce apare pe linia finanţărilor să fim prompţi şi, în acest sens, ne pregătim pentru PNRR. Mai mult, zilele acestea s-a publicat evaluarea primelor proiecte depuse pentru gaze. Deşi noi avem cel mai mare punctaj din judeţ, consider că nu este făcut corespunzător, prin urmare vom contesta evaluarea şi sperăm să avem succes, pentru că multe lucruri nu sunt luate în calcul. Proiectul nostru de gaze trebuie sa fie finanţat în prima categorie, prin acelaşi POIM, de unde localitatea a fost scoasă din vestitul masterplan al judeţului şi cu proiectul de apă şi canalizare. Fac această precizare fiindcă nu cunosc nici astăzi cauzele eliminării localităţii Bujoreni din acest proiect deşi cele patru sate aşteptau apă şi canalizare, având în vedere că suntem una dintre cele mai mari comune, cu cea mai mare aglomerare rurală. Nu mă voi lăsa, mă voi lupta cu toate nedreptăţile, fiindcă localitatea aceasta merită mult mai mult”, a precizat primarul localităţii Bujoreni, Gheorghe Gîngu. 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *