Dana Govoreanu și Ștefania Balint au obținut rezultate excelente la juniori I
Atleții vâlceni au impresionat în prima etapă a Campionatului Național de atletism pentru juniori 1, care s-a desfășurat în weekend, la București.
Alteta vâlceană cu dublă legitimare, CS Chimia și CNMB, Dana Govoreanu a confirmat forma excelentă și a înregistrat la proba de 60 metri garduri același timp ca și în urmă cu două săptămâni, 8,31 secunde. Acest timp o plasează pe Dana Govoreanu pe locul 3 în topul mondial al probei la categoria U 20 și îi dă mari speranțe în obținerea unei medalii la Campionatul Balcanic ce se va desfășura sâmbătă, 12 februarie, la Belgrad. Sportiva este antrenată de profesoara Alina Borța.
O altă atletă de perspectivă de la CS Chimia, junioara II Ștefania Balint (având dublă legitimare, LPS Brașov) a reușit să se claseze pe locul 3 la proba de 200 metri, cu timpul de 26,29 secunde. În plus, Ștefania s-a clasat pe locul 4 în proba de 400 metri (59,27 secunde). Ambele performanațe sunt recorduri personale pentru Ștefania Balint, care are rezultate excelente înregistrate anul trecut la juniori 3: dublă campioană națională în probele de 200 metri și 400 metri. Acum, sportiva de la CS Chimia și-a confirmat valoarea și la nivel de juniori 1.
Leonard Căpățână, un alt atlet cu dublă legitimare, la CS Chimia și CNMB, sportiv antrenat de Angela Popescu a ocupat locul 7 în proba de săritură în lungime (6,28 metri).