Care sunt cele mai mari investiții ale primăriei pentru anul 2022 în Râmnicu Vâlcea?

Anul 2022 promite multe din diverse puncte de vedere: sfârșitul pandemiei, criza energetică, rezolvarea situațiilor tensionate de la graniță și luptele politice din interiorul sau între partide. Cu toate acestea, în Râmnicu Vâlcea tocmai ce bugetul anului 2022 a fost aprobat și nu promite nicidecum implicarea în vreo situație de mai sus, însă sunt foarte mulți bani la mijloc.

S-a decis ca banii să fie transferați pe anumite zone de administrare publică de către actuala forță politică locală: Mircia Gutău și aliații lui. Deocamdată celelalte partide nu pot veni cu alte propuneri de investiții sau modificări ale acestora. Totuși, partidul USR s-a aliat cu Mircia Gutău la nivel local și a reușit să se infiltreze doar. Cât despre introducerea ideilor useriste la nivelul local al municipiului Râmnicu Vâlcea, care în momentul acesta sunt introduse cu succes în mai multe administrații locale din județ, este un eșec total. A reușit să realizeze o alianță cu rechinul „verde” și îi votează după cum cere, nimic altceva.

Cu toate acestea, Mircia Gutău „beneficiază” de o alianță de luat în serios, realizată de consilierii din partea PNL în frunte cu Virgil Pîrvulescu. Față de USR, Partidul Național Liberal cu filiala în Râmnicu Vâlcea, nu s-a lăudat cu tot felul de proiecte pe Facebook înainte de ședința de aprobare care oricum nu ar fi aprobate. USR alege un stil de joc pe Facebook, altul pe stradă și cu totul altul în ședințele de Consiliu Local.

Care sunt cele mai mari investiții pentru anul 2022 în Râmnicu Vâlcea?

Există câte o secțiune pentru fiecare tip de investiție: Funcționare și Dezvoltare.

În secțiunea de funcționare, primăria municipiului Râmnicu Vâlcea virează banii pentru orice tip de investiție cu sensul de a susține, din punct de vedere administrativ, propriul oraș și muncitorii care lucrează pentru acesta. Pe scurt, banii sunt cheltuiți pentru salarii, întrețineri, reparații și cheltuieli ale anumitor instituții sau finanțări.

Care ar fi cele mai mari investiții din această categorie?

Cei mai mulți bani care se cheltuiesc în categoria de dezvoltare și care reprezintă 13,07% din buget, respectiv peste 50.000.000 de lei, sunt salariile din aparatul de specialitate al primarului. Aici intră și alte sume de bani care nu sunt neapărat direct virate ca salariu, însă tot ne rămân peste 24.000.000 de lei, adică echivalentul a 9.411 de salarii brute minime pe economie. Și asta nu este singura categorie unde se pot oferi bani celor care lucrează pentru primărie, ci doar pentru aparatul de specialitate al primarului. La începutul anului, prin luna ianuarie, se vorbea despre o „eficientizare” a personalului din primărie, subiect adus în vorbă chiar de viceprimarul Andrei Gheorghiu. Rămâne de văzut ce modificări se vor face, însă deocamdată situația este foarte scumpă pentru cei care plătesc taxe în oraș.

Pe locul doi din secțiunea de dezvoltare se clasează cheltuielile pentru întreținerea străzilor, iluminat și dezvoltarea publică. Într-adevăr, orașul reușește să se mențină pe un podium respectabil la categoria orașelor mici și frumoase, însă costurile sunt prea mari. Nici măcar nu se investește peste tot, ci doar pe arterele principale ale orașului. La această categorie vorbim de 12,75% cheltuiți din bugetul local, adică un total de peste 49.000.000 de lei. Din nou, aici mai avem câteva cheltuieli de personal care valorează peste 10 milioane de lei.

Categoria de „aur” deja bine înfiripată în palmaresul orașului o reprezintă investițiile în întreținerea spațiilor verzi, parcuri, salubrizare sau pasaj Zona Centrală. Numai pentru acestea se investește suma de 28.000.000 de lei.

Discuții contradictorii în timpul ședinței de aprobare, între partide

Această construcție bugetară urmează tipicul bugetului din anul 2021, buget care a dus la o creștere a datoriei a orașului Râmnicu Vâlcea prin contractarea de noi credite și prin lucrări de investiții care nu contribuie la dezvoltarea orașului. (…) Reabilitarea blocurilor se face preferențial fără o discuție pe termen lung cu toate imobilele care au nevoie de această reabilitare. Bugetul de anul acesta nu reprezintă dorințele și nevoile vâlcenilor.” – așa motivează viceprimarul PNL, Virgil Pîrvulescu, bugetul anului 2022.

Unul dintre consilierii din partea primarului Gutău se abate de la subiect și intervine spunând despre Virgil Pîrvulescu că nu stă la serviciu atât de des, ba chiar că a lipsit la o ședință de comisie.

Viceprimarul PNL vine cu o replică acidă pentru cei care își câștigă existența din locuri de muncă obținute din partea partidelor.

Comentariile sau replicile au fost în zadar, proiectul fiind adoptat de alianța PSD/USR/PER. Rămâne de văzut pe parcursul anului dacă anumite proiecte din buget vor primi mai mulți sau mai puțini bani față de estimările actuale.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *