Vâlcea a scăpat victoria printre degete
Deja calificate în sferturile de finală ale EHF European League, SCM Rm. Vâlcea și Viborg (Danemarca) au remizat sâmbătă, scor 30-30, după un meci electrizant. Miercuri, în Danemarca se joacă restanța Viborg-Vâlcea, care va decide câștigătoarea grupei.
Vâlcencele au început bine, au condus cu 5-2, dar apoi Viborg s-a apărat exact și a punctat prin interii Jorgensen și Haugsted. După 14-15 la pauză, Vâlcea a trecut la conducere în repriza secundă, profitând de paradele nemțoiacei Isabell Roch, care a a avut momente excelente.
Cu patru minute și jumătate înainte de final, SCM conducea cu 30-27 și se îndrepta spre un succes important. Finalul a fost însă al danezelor, care au profitat din plin de ratările jucătoarelor vâlcence. SCM a avut și ultimul atac al jocului, dar nu a mai găsit drumul spre gol. S-a terminat 30-30 și Viborg este acum favorită la câștigarea Grupei D.
După ce SCM a scăpat printre degete victoria, interul Daria Bucur crede că echipa sa se poate revanșa în Danemarca. ”Nivelul este bun pentru noi, este o oportunitate să facem un meci bun în Danemarca. Meciul a fost unul foarte dinamic, oricând apar greșeli sau faze spectaculoase. Trebuie să fim mai motivate la Viborg dar sunt sigură că și acolo va fi un meci frumos” a spus Daria Bucur.
Antrenarea de portari de la Vâlcea, Daniela Joița crede că SCM trebuie să nu mai rateze situațiile de unu la unu pe final. ”A fost un joc foarte bun, din păcate ne-au costat ratările, trebuie să gestionăm mai bine finalurile de joc și să băgăm mingea în poartă când avem situații așa de favorabile. Meciul de la Viborg va fi care pe care pentru locul 1, care îți oferă teroretic un adversar mai facil în sferturi. Va fi un joc pe viață și pe moarte” a declarat Daniela Joița.
Primele două clasate din Grupa D acced în sferturile de finală, unde se ”împerechează” în sferturi cu primele două clasate din Grupa C, acolo unde și Măgura Cisnădie păstrează șanse la locul 2.
Clasament grupa D:
1. Viborg HK 7p (4 meciuri)
2. SCM Rm. Vâlcea 7p (4 meciuri)
3. Chambray 2p (5 meciuri)
4. Vaci NKSE 2p (5 meciuri)
Jakob Vestergaard: ”Meciul a fost senzațional”
Fost antrenor la Oltchim în 2013, cu care a jucat semifinala Ligii Campionilor, actualul tehnician de la Viborg, Jakob Vestergaard spune că disputa din Sala Traian a fost una de înalt nivel. ”Îmi este drag să revin la Vâlcea, cea de-a doua mea casă. După plecarea mea din România, în urmă cu 12 ani, am continuat să urmăresc Liga Florilor. Sunt foarte fericit să fiu din nou aici. Meciul a fost senzațional, la cel mai înalt nivel, două echipe foarte bune, cu multe scheme tactice utilizate de Bent și de mine. Sunt mulțumit de rezultat. M-am bucurat să-i revăd pe spectatorii vâlceni și să constat că, încă, sunt minunați, iar eu, din nou afirm, că sunt foarte fericit că am revăzut Vâlcea!” a declarat Jakob Vestergaard. Tehnicianul danez a fost primit cu aplauze de fanii vâlceni.
Cristina Vărzaru: ”Mă bucură rezultatul pentru handbalul românesc”
Secretarul general al FRH, fosta internațională Cristina Vărzaru a fost prezentă în Sala Traian la jocul Vâlcea-Viborg 30-30. Fosta extremă dreapta a jucat la Oltchim în perioada 1992-2002 și are în palmares patru trofee Liga Campionilor, trei câștigate cu Viborg și unul cu CSM București. ”M-am bucurat foarte mult să văd din nou Viborgul, pentru asta am venit la Vâlcea, încă mai sunt la echipă oameni cu care am câștigat de trei ori Liga Campionilor, mă bucur să îi revăd. Mă bucură rezultatul pentru handbalul românesc, Vâlcea va merge mai departe și mă bucură că vom avea reprezentantă în fazele superioare ale Ligii Europene. Meciul a fost foarte frumos, o propagandă foarte bună a handbalului” a declarat fosta internațională, care acum este secretar general al FRH.
Săptămână de EHF European League
Pentru echipa lui Bent Dahl, săptămâna aceasta este una dedicată Grupei D din EHF European League. După disputa de duminică, din Sala Traian, disputată după închiderea ediției noastre print, vâlcencele vor pleca marți cu avionul spre Danemarca. Miercuri, 16 februarie este programată restanța cu Viborg, care va stabili ocupanta primului loc în grupă. Joi, echipa pleacă din Danemarca și ajunge la Budapesta, unde va sta până pe 20 februarie, când este programat jocul cu Vaci. Meciul de campionat cu CSM Deva, programat inițial pe 17 februarie a fost amânat și se va găsi o dată avantajoasă pentru ambele echipe pentru reprogramare.
Mioveniul, adversa din cupă
SCM și-a aflat adversarul din turul 2 al Cupei României Fan Courier. Conform tragerii la sorți, Vâlcea urma să întâlnească învingătoarea disputei din turul 1, dintre Dacia Mioveni 2012 și Școala 181 SPP București. Cum era de așteptat, echipa argeșeană antrenată de Goran Kurtes a spulberat sâmbătă cu 38-18 echipa de Divizia A. Astfel, în turul secund al cupei, Vâlcea va întâlni în deplasare pe Mioveni, data disputării nefiind încă stabilită de FRH. Echipele care activează în cupele europene intră în competiție din turul 2. De altfel, Goran Kurten a si venit sâmbătă în Sala Traian, pentru a urmări disputa dintre Vâlcea și Viborg.