Impact Real

Un ziar aproape de oameni
Primarul localităţii Scundu, Mihai Blejan: „Pentru mine şi echipa primăriei, programele guvernamentale şi europene sunt prioritare”

Extinderea sistemului de alimentare cu apă, canalizare, asfaltări de drumuri, modernizarea iluminatului public, dar şi reabilitarea şcolii şi a căminului cultural din localitate sunt proiectele pentru care administraţia locală are în plan accesarea fondurilor:

„Asfaltarea drumurilor este un proiect foarte important, un proiect pe care toţi cetăţenii comunei îl doresc finalizat, şi aici mă refer într-un mod generic la proiectul de asfaltare a tuturor drumurilor comunale care a fost depus mai întâi în faimosul program FDI, ulterior a fost prins la CNI şi acum pe noul program PNI „Anghel Saligny”. În prezent avem în derulare amenajarea acestor drumuri comunale prin balastare integrală. Visul meu este să văd drumurile asfaltate, apa şi canalizarea, o şcoală şi un cămin cultural modern. În acest sens, pentru mine şi echipa primăriei programele guvernamentale şi europene sunt prioritare”, a precizat primarul localităţii Scundu, Mihai Blejan.

Până când proiectele depuse în vederea finanţării pentru asfaltarea drumurilor comunale vor primi fonduri, în această perioadă, la Scundu, au fost balastate integral toate drumurile comunale, cu bani alocaţi din bugetul local.

Cel mai important proiect este asfaltarea drumurilor

În localitate se lucrează la drumul judeţean 645 şi se fac ziduri de sprijin în porţiunile unde sunt alunecări de teren. Drumul porneşte din localitatea Zăvideni şi traversează întreaga comună Scundu. Este un drum pe care s-a intervenit cu lucrări de asfaltare: „Drumul Judeţean 645 este un drum asfaltat şi în prezent se lucrează în anumite locuri, acolo unde, din cauza ploilor s-au produs alunecări de teren, şi asta fiindcă localitatea Scundu este predispusă la astfel de mişcări ale pământului. Noi am depus la Agenţia Fondului de Mediu un proiect care vizează modernizarea iluminatului public. Pentru depunerea documentaţiilor autorităţile locale au contractat o firmă de consultanţă pentru pregătirea proiectului. Partea bună este că sunt speranţe mari pentru ca proiectul de iluminat să obţină finanţare. În plan avem inclusiv extinderea reţelei de apă şi canalizare pentru satele limitrofe, însă, în aceste zone, cel mai important proiect este asfaltarea drumurilor chiar dacă, în prezent, acestea sunt doar balastate. Însă regula este apă, canalizarea şi apoi asfaltarea şi este foarte bine. Prin urmare vom depune proiectele pentru apă, canalizare şi asfaltarea drumurilor. Suntem însă extrem de mulţumiţi că, pe drumul judeţean 645, Consiliul Judeţean a intervenit cu lucrări de asfaltare, asta înseamnă sprijin. În prezent acest drum judeţean este modernizat, iar acest aspect este de trecut în revistă”, ne-a spus primarul social-democrat Mihai Blejan.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *