Primăria Mădulari continuă să sprijine bisericile din localitate

Primarul Daniel Dimulescu: „Nu facem nimic fără Dumnezeu!”

Localitatea Mădulari are trei biserici, iar primarul Daniel Dimulescu a încercat de-a lungul timpului să fie alături de toată lumea care are credinţă în suflet. A pus umărul la biserici atunci când a fost nevoie şi niciodată nu spune nu când preoţii vin să-i ceară o mână de ajutor şi asta fiindcă, spune primarul: „Aşa este bine şi aşa vom face şi în continuare”. Greutatea alocării anuale a unei părţi din bugetul comunal pentru diverse lucrări de reabilitare a bisericilor cade pe umărul primarului şi a consilierilor locali, dar, subliniază primarul: „Câte puţin pentru fiecare”. De fiecare dată unităţile de cult s-au numărat printre priorităţile primarului încă din primul an de mandat.

Aflăm de la primar că biserica din satul Bănţeşti este într-o singură parohie cu biserica din satul Beica, iar în satul Mamu există singură o bisericuţă:

„Sprijin cele trei biserici cu ceea ce se poate, bugetele sunt limitate, dar câte puţin pentru fiecare se poate, niciodată nu spun nu. Anul trecut am alocat 30 de mii de lei, am făcut tot ce am putut fiindcă aici, la noi, preoţii sunt cu adevărat oamenii lui Dumnezeu, aproape de comunitate, cu mare respect. La Mădulari sunt doi preoţi, Cristian Florescu şi Ionuţ Sichigea, ambii fac acţiuni dedicate oamenilor care au mai mare nevoie, dar şi copiilor care provin din familii defavorizate, prin programul „Hristos împărtăşit copiilor”, dar şi prin alte acţiuni ale dumnealor pentru a ţine aproape comunitatea de tot ce este sfânt. Nu percep taxe la înmormântări sau cununii şi au grijă de cei nevoiaşi, să îi ajute. Sunt fiu al satului, am crescut cu credinţă şi aproape de Dumnezeu. Bisericile de pe raza comunei noastre reprezintă mândria noastră şi legătura cu Dumnezeu, nimic nu facem fără Dumnezeu şi sunt fericit că în localitatea noastră avem astfel de preoţi”, a precizat primarul Daniel Dimulescu. 

Primarul mai spune că, atunci când preoţii nu slujesc la biserică se ocupă cu lucrurile administrative legate de parohiile pe care le conduc sau sunt implicaţi în activităţi sociale. 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *