Primarul localităţii Lungeşti, Tiberiu Costea: „Programele europene nu ţin cont de nevoile satului român, sunt doar artificii”

Referitor la accesibilitatea proiectelor europene primarul localităţii Lungeşti, Tiberiu Costea, este dezamăgit, considerând că programele sunt o ignorare a problemelor reale de la nivelul multor administraţii locale şi asta fiindcă nu s-a ţinut cont de nevoile satului român, rămas în urmă în privinţa multor utilităţi de bază pentru populaţie. Subliniază faptul că în ghidurile de finanţare sunt impuse condiţii de neatins, care vor face ca multe dintre localităţi să nu se poată plia în vederea accesării fondurilor europene. Acesta mai spune că programele europene de finanţare sunt în continuare făcute prost, fiind de fapt artificii pentru minciuni frumoase: „Pur şi simplu este o ignorare la adresa problemelor reale din administraţiile locale. Nu s-a ţinut cont de nevoile reale ale satului român, mult rămas în urmă faţă de alte ţări, dezvoltate, astfel încât, de multe ori se finanţează anumite lucrări neimportante pentru oameni. Nu s-a ţinut cont concret de ceea ce se întâmplă atunci când au fost întocmite acele ghiduri de finanţare. Mai grav este faptul că, din cauza condiţiilor impuse, o mare parte a localităţilor nu se pot plia pe aceste proiecte. În situaţia aceasta probabil că o mare parte a fondurilor europene se vor returna. Din păcate vor lua alte ţări bani europeni, care ştiu să negocieze, în ale căror programe de finanţare sunt incluse condiţii minimale de eligibilitate şi, bineînţeles, în acest fel proiectele trec foarte uşor la finanţare. Atunci este normal ca în acele ţări banii să fie foarte uşor absorbiţi şi folosiţi acolo unde trebuie”, a precizat primarul localităţii Lungeşti, Tiberiu Costea. 

Tiberiu Costea: „Nu cred că o să fie mare lucru acest PNRR, şi nu există prea multe oportunităţi pentru comune”

Prin PNRR există oportunitatea accesării fondurilor europene pentru proiecte privind amenajarea unor piste de biciclete, construirea de locuinţe de serviciu pentru specialiştii în sănătate şi învăţământ şi reabilitarea energetică a clădirilor publice. Pentru a visa la finanţarea lor proiectele trebuie totuşi să se plieze unor condiţii care, spune primarul, sunt de-a dreptul aberante: „Prin urmare, dacă ne gândim să accesăm fonduri pentru construirea unei clădiri de locuinţe de serviciu proiectul este standard: trebuie obligatoriu să aibă cel puţin 12 apartamente la care se adaugă nenumărate alte condiţii draconice. Derulând toate aceste programe îţi dai seama că opţiunea de a construi o asemenea clădire este imposibil de realizat. Pentru a putea construi această clădire este nevoie să ai alte proiecte implementate înainte, şi anume să existe în localitatea respectivă creşă. Asta înseamnă bătaie de joc, fiindcă noi nici măcar nu am avut înainte astfel de programe, deci nu se poate accesa un astfel de proiect. Sunt şi alte condiţii impuse în acest program care nu se pot îndeplini, fiindcă nu au fost linii de finanţare viabile înainte. Nu cred că o să fie mare lucru acest PNRR şi nici prea multe oportunităţi pentru comune nu există, atâta timp când aceste prime programe sunt limitate din cauza condiţiilor. Întreb de ce nu s-au dat condiţii de eligibilitate cel puţin pentru clădirile sociale, pentru cei care lucrează în învăţământ şi sănătate, pentru a putea încuraja tinerii să rămână în sistemul de învăţământ la ţară, adică să îi fie dată posibilitatea unui stagiar plătit bine să îşi desfăşoare activitatea într-un sat şi să aibă locuinţă de serviciu, fiindcă este mare nevoie de astfel de specialişti. Noi punem carul înaintea boilor”, mai spune primarul.
 

Staţii de încărcare a maşinilor electrice sau hibrid

Administraţia locă va accesa un program cu fonduri europene pentru montarea staţiilor de încărcare a maşinilor electrice sau hibrid. „Noi am accesat un program european pentru montarea staţiilor electrice, fiindcă deocamdată numai această oportunitate o avem pentru fondurile europene. Oamenii trebuie să înţeleagă că achiziţionarea unui microbuz electric pentru transportul de elevi face parte dintre priorităţile noastre. În acest sens, se vor monta pentru început aceste staţii electrice. Fac această precizare fiindcă vor exista cetăţeni care se vor uita miraţi la aceste investiţii şi au dreptate, deoarece în zona noastră nu există o astfel de maşină electrică”, mai spune primarul localităţii Lungeşti, Tiberiu Costea.

Localitatea are utilităţi de oraş

La Lungeşti, pas cu pas, proiect cu proiect, lucrurile au ieşit „la lumină”. Au fost asfaltate o bună parte dintre drumurile comunale, există apă, reţea de canalizare, iar şcolile şi grădiniţele sunt locaţii noi construite. Cetăţenii beneficiază de un centru medical dotat cu echipamente avansate, capabile să susţină servicii medicale unice la nivelul judeţului. Localitatea este într-o continuă dezvoltare şi oamenii se uită cu respect la această comună. În localitate se construieşte un centru de zi în cadrul căruia seniorii vor avea parte de tratament, de consiliere psihologică şi socială, fizioterapie, ba chiar de tratament la o salină artificială. Centrul va fi dotat cu SPA, jacuzzi şi se va putea face aici fizioterapie cu ultrasunete. Aici se va putea servi inclusiv masa în sistem catering şi vârstnicii vor beneficia de tratament pe baza aparatelor existente. În cadrul proiectului se va amenaja inclusiv o sală de evenimente unde se vor organiza spectacole, se vor susţine piese de teatru şi aniversări. Pe lângă toate acestea, la Lungeşti se va construi un bazin de înot şi un complex sportiv, iar proiectul de gaze este în aşteptarea finanţării. 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *