Primarul localităţii Pietrari, Nicolae Moraru: „Copiii sunt pe mâini bune la şcoala din Pietrari”

Nicolae Moraru este unul dintre primarii care a înţeles că, pentru a avea rezultate, copiii, dar şi profesorii trebuie să îşi desfăşoare activitatea într-un cadru confortabil, adaptat la noile metode de studiu. Astfel, la Pietrari, şcolile din comună sunt locaţii moderne, devansând chiar şcolile din municipii.

În localitate se construieşte din temelii o sală de sport şi o nouă şcoală, pentru ambele investiţii lucrările urmând să fie finalizate în toamna acestui an. Primarul are în plan identificarea fondurilor şi pentru construirea unei biblioteci. Spune că arhitectura acestei clădiri, creionată deja este una incredibilă şi nu se va încadra în tiparele clasice. Va fi o clădire ultramodernă, concepută şi adaptată special pentru desfăşurarea tuturor activităţilor, o locaţie reprezentativă, care trebuie să se ridice la nivelul reputaţiei pe care o are biblioteca din localitate. Aceasta a fost deja cotată ca fiind una dintre cele mai bune biblioteci publice rurale din ţară, şi chiar recunoscută în multe ţări din Europa. Performanţele instituţiei se datorează „celui mai inspirat bibliotecar din lume“, aşa cum a fost desemnat în urma unui concurs internaţional la care au participat oameni din branşă de pe patru continente, Crina Popescu, renumita bibliotecară pe care o cunoaşte o lume întreagă. Primarul ne spune mândru: „Copiii sunt pe mâini bune la şcoala din Pietrari”.

Tot cu bani europeni, primarul intenţionează construirea unei noi grădiniţe în locul corpului vechi al şcolii din centrul localităţii, care să funcţioneze cu program prelungit.

Copiii vin de drag la şcoală

Nicolae Moraru: „Sunt mândru, deoarece copiii noştri sunt cunoscuţi la nivel naţional pentru performanţele pe care le-au obţinut”.

„Şcoala din satul Pietrarii de Sus a fost închisă câţiva ani din cauza numărului tot mai scăzut al copiilor. Ulterior locaţia şi-a justificat pe deplin redeschiderea şi am mutat aici cinci clase”, a mai precizat primarul Nicolae Moraru.

Înainte de redeschide locaţia primăria a alocat fonduri din bugetul local pentru modernizarea clădirii, iar acum primarul are în plan identificarea fondurilor pentru un proiect care să cuprindă o lucrare de eficientizare energetică şi pentru construirea unui teren de sport cu gazon sintetic pentru copiii care merg la această şcoală din satul Pietrarii de Sus: 

„Şcoala este într-o zonă minunată a localităţii, ferită de aglomeraţie. Clădirea are centrală termică, este racordată la apă şi canalizare, este renovată la interior şi exterior, are parchet şi tâmplăria schimbată. În această şcoală învaţă elevii de la ciclul primar, care cuprinde clasa pregătitoare şi clasele I-IV. Sunt mândru deoarece copiii noştri sunt cunoscuţi la nivel naţional pentru performanţele pe care le-au obţinut”, a precizat primarul Nicolae Moraru. 

La Pietrari, şcolile sunt dotate cu table interactive, cu manuale virtuale şi cu sistem de proiecţie ultramodern, unde orele pot fi transmise în direct pe internet, pentru ca elevii care stau acasă din diverse motive să poată asista la ele. 

Primăria are proiect pentru construirea unui bazin de înot acoperit

Primarul comunei Pietrari este unul dintre cei mai implicaţi primari în procesul educaţional al copiilor din localitate. Are grijă ca elevilor să nu le lipsească nimic şi să le asigure condiţii decente de studiu. Este într-un permanent dialog cu aceştia şi cu profesorii, încercând pe cât posibil ca elevii să fie stimulaţi să facă performanţă. Identifică fonduri şi caută permanent soluţii pentru îmbunătăţirea mediului educaţional: 

„Depunem proiecte, identificăm fonduri, căutăm permanent soluţii pentru binele copiilor noştri şi pentru îmbunătăţirea mediului educaţional. În acest sens avem depus la Compania Naţională de Investiţii proiectul pentru construirea unui bazin de înot acoperit. Proiectul este în lista de sinteză pentru un bazin de înot cu şase culoare. Dacă se poate, voi cere să modific cererea de finanţare pentru construirea unui bazin cu trei culoare. Iubesc sportul, mişcarea şi pe această nişă identific fonduri pentru dezvoltarea obiectivelor sportive şi la noi în localitate”, a precizat primarul localităţii Pietrari. 

În acest sens, la Pietrari se construieşte o sală de sport cu fonduri guvernamentale atrase prin CNI. La CNI este depus şi proiectul pentru reabilitarea, extinderea şi modernizarea sediului primăriei, iar prin noul program guvernamental Anghel Saligny un proiect pentru modernizarea drumurilor comunale pe o lungime de 16 kilometri. 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *