Impact Real

Un ziar aproape de oameni
În județul Vâlcea a început distribuirea produselor alimentare din tranșa a patra a programului operațional „Ajutorarea persoanelor defavorizate – POAD”

În localitățile din județul Vâlcea a început distribuirea produselor alimentare, tranşa a patra, achiziționate de Guvern, prin Programul operaţional „Ajutorarea persoanelor defavorizate – POAD”. Acțiunea este coordonată de Instituția Prefectului – județul Vâlcea, iar pachetele sunt distribuite prin intermediul primăriilor și conţin făină, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, conserve și compot.

La nivelul județului Vâlcea urmează să beneficieze de acest sprijin 22.569 de persoane.

Ajutoare vor ajunge la familiile şi persoanele singure, beneficiare de venit minim garantat, acordat în baza legii 416/2001, respectiv persoanele beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei. Primesc pachetul – alimente de bază – persoanele sau familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente de alte situaţii asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale.” a transmis Instituția Prefectului Vâlcea.

Pachetele cu alimente au fost deja recepționate și s-a început distribuirea lor în localitățile:

Brezoi, Malaia, Voineasa, Berislăvești, Golești, Perișani, Sălătrucel, Băbeni, Ionești, Bujoreni, Mihăești, Pietrari, Stoenești, Bărbătești, Bunești, Costești, Horezu, Slătioara, Stroești, Tomșani, Cernișoara, Roești, Stănești, Mădulari, Șușani, Valea Mare, Măldărești, Vaideeni, Drăgășani, Măciuca, iar în celelalte localități vâlcene acestea urmează să intre în posesia beneficiarilor până în prejma sărbătorilor pascale.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *