Lungeşti, localitatea în care primarul le dă teren gratuit celor care vor să îşi construiască locuinţe

Din dorinţa de a le oferi tinerilor condiţii pentru a rămâne în localitate, administraţia locală le oferă localnicilor teren de casă din partea primăriei.

La Lungeşti, tinerii pot solicita autorităţilor locale atribuirea unei suprafeţe de teren în vederea construirii unei locuinţe proprii. Practic, parcela de teren este acordată pentru folosinţă cu titlu gratuit, atâta timp cât va exista construcţia pe aceasta, după care aceasta poate fi cumpărată de titularii contractelor, conform prevederilor legislative în vigoare. Totuşi, pentru a putea beneficia de această facilitate, solicitanţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii. Primarul ne spune că până acum, la Lungeşti, peste 30 de parcele de teren au fost date celor care au solicitat acest lucru pentru construirea unei case:

„Peste de 30 de parcele de teren au fost date tinerilor care au solicitat o bucată de pământ pentru construirea unei case şi mai avem astfel de suprafeţe de teren. Prin urmare, există posibilitatea să le dăm celor care solicită o suprafaţă de teren, în vederea construirii unei locuinţe proprii. Parcelele respective pot fi branşate la apă, canalizare şi la reţeaua electrică. Fiecare parcelă are 1000 de metri pătraţi. Dacă tinerii care solicită o parcelă de teren îndeplinesc condiţiile cerute de lege le oferim ajutor dacă doresc să se mute în localitatea noastră. Terenul este dat cu titlu de concesiune, dar, dacă într-o perioadă de un an nu reuşesc să înceapă construcţia, adică să îşi ia autorizaţie şi să facă paşi în acest sens, terenul revine primăriei, se resolicită parcela respectivă şi se dă celui care într-adevăr vrea şi are potenţial să îşi facă o casă şi să se stabilească aici. Prin urmare, cei care vor să-şi construiască o casă pot primi o mână de ajutor de la primărie, conform legislaţiei în vigoare, prin acordarea la cerere a unei parcele de teren gratuit”, a precizat primarul localităţii Lungeşti, Tiberiu Costea.

Cu bani din bugetul local se vor amenaja rigole, podeţele şi trotuarele pe drumurile judeţene

În această perioadă, primarul localităţii Lungeşti, Tiberiu Costea a depus proiectul de branşare a localităţii la conducta de gaze naturale în vederea finanţării la Ministerul Dezvoltării şi are în plan amenajarea rigolelor, podeţelor pentru fiecare intrare în curte şi a trotuarelor pe ambele laturi ale drumurilor judeţene: DJ 677C şi DJ 677D, care tranzitează comuna.

„Pentru început vom face podeţele pentru gospodării şi rigolele, iar după ce se va introduce reţeaua de gaze se vor amenaja şi trotuarele. Pentru aceste lucrări vom aloca fonduri din bugetul local şi vom încerca să identificăm şi alte surse de finanţare. Pentru aceste lucrări care se vor executa pe cele două drumuri judeţene, avem aprobat acordul privind predarea amplasamentului în perioada efectuării lucrărilor de reabilitare către UAT Lungeşti, acord care ni s-a dat în şedinţa de Consiliu Judeţean din 28 februarie 2022, la solicitarea primăriei Lungeşti”, a precizat primarul Tiberiu Costea. Primarul este mulţumit de sprijinul pe care Consiliul Judeţean îl acordă comunităţii din Lungeşti şi speră într-o bună colaborare. 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *