Din păcate pentru Piedone, la închisoare nu se circulă cu scuterul | Impactul unei tragedii care a schimbat perspectiva românilor

Au trecut aproape 7 ani de la incendiul din clubul Colectiv, însă decizia judecătorească s-a concluzionat în ultimele zile. Familiile victimelor și cei răniți, care au rămas marcați pe viață, au avut parte abia după 7 ani de pedepsirea celor care au influențat întâmplarea tragediei.

Sursă fotografie: digi24.ro

Context

Incendiul din clubul Colectiv a avut loc în noaptea de vineri, 30 octombrie 2015, în incinta unui club situat în sectorul 4 din București. Spațiul în care clubul își desfășura activitatea era de fapt o fostă hală a fabricii Pionierul. Incendiul s-a declanșat în timpul unui concert gratuit al trupei Goodbye to Gravity, cu ocazia lansării unui nou album.

Focul a fost provocat de către artificiile folosite în timpul concertului. Acestea au dus la aprinderea buretelui poliuretanic care era folosit pentru antifonare pentru un stâlp al clădirii. Flăcările s-au extins foarte repede în tot clubul, provocând răni foarte grave și, implicit, morți.

Guvernul României a decretat la acea vreme doliu național pentru trei zile. După eveniment, au urmat demisiile din cadrul funcțiilor publice ocupate de Victor Ponta (premier, demisionând odată cu tot guvernul) și Cristian Popescu Piedone (primarul Sectorului 4).

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 64 de persoane, dintre care 26 erau deja decedate în incinta clubului. Dintre cei 185 de răniți, 146 au fost spitalizați.

Coroane de flori și lumânări depuse în apropierea clubului Colectiv.

Impactul unei tragedii

Presa a numit ancheta penală drept dosarul ”Colectiv”, fiind deschisă de procurori în urma incendiului în a doua zi, pe 31 octombrie 2015. Trei fronturi penale au fost deschise și au fost arestate 11 persoane.

Cele mai importante persoane publice au reacționat în urma tragediei, inclusiv președintele României, premierul, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și mulți artiști români. Chiar și fostul rege al României, Mihai I, a declarat că este „cu tot sufletul alături de familiile îndurerate de pierderea celor dragi, în recentul incendiu tragic din Capitala. Familia mea și cu mine ne rugăm pentru ei toți, ca și pentru cei îndoliați, care astăzi au ochii în lacrimi„.

Impactul pe care l-a provocat tragedia a fost imens printre români. Valul de tristețe și suferință a acaparat România, simpatizând victimele incendiului. De asemenea, românii erau mai ales nervoși din cauza incapacității autorităților de a se asigura de siguranța tuturor clădirilor care primesc aviz.

În data de 1 noiembrie 2015 a fost organizat un marș de comemorare a victimelor incendiului din clubul Colectiv unde au participat 8000 de persoane. În urma declarațiilor indiferente ale primarului Piedone, s-a organizat un miting pentru demiterea acestuia în ziua de 3 noiembrie. S-au adunat 25.000 de persoane pentru acest scop, cerând demisia lui Victor Ponta, Gabriel Oprea și Cristian Piedone.

De fapt, impactul tragediei de la Colectiv a provocat un simț civic nemaivăzut de români până atunci. Din anul 2015, după incendiu, protestele s-au înmulțit în România și cetățenii au înțeles ce înseamnă impactul unui protest, impactul exprimării libere.

După 6 ani și jumătate, primarul Piedone a scăpat cu puțin

În data de 12 mai 2022 a avut loc sentința definitivă în dosarul Colectiv. Judecătorii Curții de Apel Bucureşti au pronunțat joi decizia finală în cazul dosarului Colectiv, după șase ani de procese.

Cristian Popescu Piedone a fost condamnat la 4 de închisoare cu executare. De asemenea, acesta nu mai poate fi ales în cadrul unei funcții publice pentru o perioadă de 5 ani.

Primarul Piedone a scăpat cu puțin, foarte puțin. Nici până acum acesta nu își poate asuma vina și încă declară nevinovăția pentru tragedie. Chiar dacă nu el a fost acela care efectiv a dat foc pereților din interiorul clubului, acesta a aprobat autorizația de funcționare. În principiu, oricine poate cere o autorizație de acest fel, însă cel vinovat este cel care o aprobă fără să îndeplinească condițiile legale de funcționare. Când te gândești că rădăcinile tragediei se întind până la o simplă semnătură, vina este indiscutabilă.

Sursă fotografie: digi24.ro

Părinții și apropiații victimelor nu au avut parte de dreptate de pe urma acestui proces. Singurul lucru ar fi exercitarea justiției, nimic altceva. Oricum pedepsele celor vinovați nu schimbă destinul nefericit pe care l-au trăit tinerii din club, însă este incontestabil că România se poate pregăti pentru prevenirea unor astfel de situații pe viitor. Implicit, corupția și nepotismul trebuie eliminate, sau cel puțin descurajate, românii trebuie să meargă la vot și să studieze bine pe cine vor în funcții publice și este clar că spiritul civic privind exprimarea liberă poate avea o influență majoră în acest parcurs de prevenire.

Cea mai mare pedeapsă decisă de judecătorie este de 11 ani și 8 luni pentru unul dintre patronii clubului, Alin George Anastasescu. Ceilalți doi patroni au fost condamnați la: 8 ani de închisoare (Paul Gancea) și șase ani și patru luni (Costin Mincu). Pirotehniștii Zaharia Viorel și Marian Moise vor avea de executat o pedeapsă cu închisoarea de 6 ani și 10 luni. Cristian Niță, director al firmei de artificii, a fost condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare pentru sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri. Pompierii ISU Radu Antonina și Matei George Petrică vor avea de executat câte 8 ani și 8 luni închisoare. Totodată, instanța a decis achitarea pentru Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie, Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior și Ramona Sandra Moţoc, referent superior.

Reacții grețoase din partea viitorului pușcăriaș Cristian Popescu Piedone și din partea politicianului Victor Ponta în urma deciziei definitive

Cei doi politicieni probabil au uitat de amploarea tragediei prin simpla indiferență de care au dat dovadă în urma declarațiilor postate pe rețelele de socializare, după decizia instanței. Evident, aceștia declară că sunt complet nevinovați și, prin spusele lui Victor Ponta, ar fi fost vorba la acea vreme de o mișcare politică care a provocat înlocuirea Guvernului.

Dacă a fost sau nu vorba despre o mișcare politică, asta nu mai contează. Nu este moral să invoci asemenea motive egoiste când vine vorba de un asemenea eveniment pătat cu sânge în istoria României. Victor Ponta compară evenimentul cu ”multe alte tragedii”.

Știm toți că Tragedia de la “Colectiv” a fost folosită în scop politic pentru înlocuirea unui Guvern (altfel trecea, ca multe alte tragedii) . Din acest motiv nimeni nu a fost, de atunci și până azi, interesat să afle adevărul sau să facă dreptate! ” a transmis Victor Ponta pe Facebook. Aici sunt total de acord cu acesta când vine vorba de dreptate deoarece, într-adevăr, nu s-a făcut. Totuși, vorbim de două dreptăți diferite, el de cea politică și ”ascunsă”, eu de cea reală și tristă.

Știm toți că Primarul Piedone nu are absolut nicio vină (dacă era “Colectiv” la Sibiu sau la Cluj nu cred că era băgat Primarul la închisoare) . Știm toți că acum ard oamenii în Spitale și nimeni nu pățește ceva. Știm toți că și azi se organizează concerte în subsoluri și locații total inadecvate. Știm toți că nu am mai vrut să auzim de “Colectiv” ca să nu ne aducem aminte de manipularea și modul în care viețile pierdute au fost folosite cu cinism. Știm toți că acum “Corupția NU MAI ucide” , nici minciuna, prostia, incompetența si nesimțirea. I-am băgat pe Piedone și pe patronii Clubului la închisoare și mergem mai departe ca și când nu a existat nimic. Extrem de trist!” a concluzionat politicianul.

Ca pe un câine m-au chinuit și m-au tăvălit șase ani și jumătate”, spune la începutul discursului de pe Facebook primarul Piedone. Probabil că Piedone nu își dă seamă cât de ieftin a scăpat din urma unei tragedii istorice. Ce vrea să transmită prin acest discurs grețos pe care îl face public? Acesta dă dovadă de egoism incredibil și indiferență, nu numai față de cei îndurerați, ci față de toți românii.

Zilnic mi-au picurat amar și boală în trup și în familie! M-au vânat pe unde m-au prins. Că i-am deranjat, că le-am stricat pușculițele…Rămâneți cu bine, oameni buni! Vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați rămas alături în toți anii aceștia grei! Eu merg acum unde mă azvârle statul meu cel românesc! Dumneavoastră, cetățenilor din Sectorul 5, vă doresc sănătate și fericire! Povestea noastră se oprește aici, din păcate. A fost frumos, atât cât ne-au permis, atât cât ne-au lăsat… ! Am dovedit, împreună, că prin muncă se pot face lucruri bune pentru comunitate! Am crezut în visuri, am împlinit visuri! Am dovedit că putem face imposibilul… posibil! Va iubesc! ❤️Să ieșiți la vot când vor fi alegeri! Să vă alegeți un primar drept, care să vă respecte! Un primar demn și muncitor, care să vă merite! Cu multă dragoste, Piedone❤️” a transmis viitorul pușcăriaș Cristian Popescu Piedone.

Cea mai incredibilă parte din discurs se află chiar în concluzie, acesta transmițând un mesaj pentru familiile tinerilor decedați în urma incendiului. Mesajul este brutal și lipsit de compasiune, chiar și după atâția ani:

”Am un mesaj pentru familiile tinerilor decedați în clubul Colectiv și pentru cei răniți în acea fatidică noapte: Piedone merge la pușcărie NEVINOVAT! Adevărații vinovați pentru tragedia Colectiv sunt liberi!!!Vă veți convinge!” a concluzionat Piedone.

Un eveniment asemănător se poate întâmpla oriunde, chiar și la Râmnicu Vâlcea

Administrațiile din toată țara nu ar trebui să se culce pe o ureche când vine vorba de semnăturile acordate când vine vorba de autorizații. Se poate întâmpla oriunde: Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea și chiar Râmnicu Vâlcea. Ceea ce face diferența între provocarea și evitarea unei tragedii este prezența sau lipsa corupției.

La Râmnicu Vâlcea, folosind exprimarea domnului Victor Ponta, „toți știm” că ar fi corupție. Fie că ar fi la Consiliul Județean, la Instituția Prefectului sau la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea nu mai contează. Ceea ce contează este că trebuie, cu orice preț, eliminată.

Construirea blocurilor fără o arhitectură adaptată la orașele europene nu reprezintă o noutate în Râmnicu Vâlcea. Într-adevăr, orașul este cochet și frumos la vedere, însă funcționalitatea are o parte importantă când vine vorba de construirea unui oraș. Chiar și acum, autorizațiile sunt împărțite sau nu și cu motive politice.

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea

Cazul Colectiv nu ar trebui să fie uitat și închis doar prin condamnarea celor vinovați prin intermediul justiției. Problema este mult mai complexă decât ar putea vreodată justiția să rezolve. Și societatea trebuie să își asume vina pentru acest eveniment. Fiecare dintre noi care am profitat de pe urma cadourilor sau favorurilor oferite către oficialii administrațiilor în schimbul unor beneficii este la fel de vinovat. În memoria victimelor și a familiilor îndurerate, societatea trebuie să se oprească din acest obicei.

Câți dintre cei care am scandat după Colectiv „Corupția ucide”, sau care am aderat la aceasta concluzie, nu am dat niciodată vreo atenție? Sau câți nu am mai dat de atunci vreo atenție, măcar?

Concluzionând, sunt mai mulți vinovați pentru tragedia de la Colectiv. Incompetența din spitalele unde au fost tratați răniții nu este de ignorat. Mai multe persoane au murit după incendiu, în spitale, decât în timpul incendiului. Infecțiile din spitale și din sistemul politic trebuie înlăturate cu orice preț sau măcar să aspirăm către așa ceva.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *