Impact Real

Un ziar aproape de oameni
La Creţeni, spectacol folcloric deosebit cu prilejul sărbătorii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” 

Sâmbătă, 21 mai 2022, cu prilejul sărbătorii „Sfinţilor Împăraţi Constantin si Elena” administraţia publică locală va aduce bucurie şi fericire în sufletele locuitorilor din comuna Creţeni.

Evenimentul, desfăşurat sub genericul „Pridvorul Tinereţii”, aşa cum a declarat primarul Constantin Catrina va fi unul diversificat, pentru toate vârstele şi gusturile. Programul zilei de sâmbătă, 21 mai 2022, va debuta la ora 15:00 cu discursul oficialităţilor. Pe scena amenajată în parcul din curtea şcolii, evenimentul va continua cu spectacolele susţinute de artişti ai folclorului românesc precum: Elena Cuculici, Ilie Dură, Denisa Paliţa, Lucreţia Goagea, Marius Ţugulescu.

Cu acest prilej, primarul Constantin Catrina lansează o invitaţie către toţi cetăţenii dornici de petrecere să fie prezenţi, pe 21 mai, la Creţeni, pentru a se bucura de un spectacol deosebit:

„Avem bucuria de a vă anunţa organizarea spectacolului folcloric „Pridvorul Tinereţii” în data de 21 mai 2022. Spectacolul se va desfăşura în parcul din curtea Şcolii Gimnaziale Creţeni. Ne vor fi alături interpreţi de renume din Oltenia.Vă aşteptăm în număr cât mai mare pentru a ne bucura împreună de o muzică populară de calitate”, spune primarul comunei Creţeni, Constantin Catrina.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *