Constantin Bărzăgeanu: „Am dat ordinul de începere a lucrărilor pentru construirea din temelii a celei de-a treia grădiniţe” 

La Mihăeşti s-au atras noi fonduri europene nerambursabile pentru construirea din temelii a celei de-a treia grădiniţe, prin Banca Mondială. În această perioadă a fost emis ordinul de începere a lucrărilor de construire a grădiniţei în satul Măgura, care va găzdui patru săli de grupă şi va avea o suprafaţă de 530 metri pătraţi:

„Este a treia grădiniţă pe care o construiesc din temelii. În acest sens sunt foarte interesat ca toţi copiii noştri să aibă toate condiţiile. Am luat această hotărâre fiindcă în pandemie a trebuit să creăm condiţii, astfel încât copiii să aibă un anumit spaţiu, să păstreze o anumită distanţă, ceea ce am reuşit foarte greu.  Cu fonduri europene atrase prin Banca Mondială se va construi o nouă grădiniţă în curtea şcolii din satul Măgura, care va avea capacitatea pentru patru grupe: două grupe vor fi cu program prelungit, iar celelalte două vor fi cu program normal. Noi am avut o clădire veche pe care am demolat-o, fiindcă nu mai mergea cârpită, însemna bani aruncaţi. Prin urmare, decizia noastră a fost de a construi o nouă locaţie din temelii, care să corespundă normelor ISU. Din punctul meu de vedere, toate şcolile vechi, construite în mare parte în anii 1960 trebuie demolate. Nu merită să mai alocăm bani pentru cârpeli şi toţi ar trebui să înţeleagă lucrul acesta. Cădirile nu mai corespund, iar dacă se întâmplă ceva primarii sunt vinovaţii şi traşi la răspundere. Prin urmare, este nevoie de construcţii noi”, a precizat primarul Constantin Bărzăgeanu.

Investiţii importante în infrastructura educaţională

La capitolul dezvoltare a infrastructurii educaţionale, în localitate s-au mai construit din temelii două grădiniţe moderne, cu fonduri europene şi guvernamentale. Noile locaţii au fost ridicate după un proiect tip la nivel naţional, cu spaţii generoase în sălile de curs, grupuri sanitare proprii pentru fiecare dintre grupe şi pentru educatori, chiuvete şi chiar cu duşuri, spaţii pentru personalul auxiliar şi pentru depozitarea alimentelor. Totodată, „micuţii” beneficiază de mobilier, jucării şi materiale didactice, iar în curtea exterioară, datorită primarului, este amenajat un adevărat „rai al copilăriei”, un minunat spaţiu de joacă. Unitatea de învăţământ ridicată în centrul comunei a fost construită pe locul unde, în urmă cu 8 ani copiii învăţau într-o locaţie mult prea veche, care stătea să cadă, iar acum îşi desfăşoară activitatea aici două grupe de preşcolari.

Proiectul locaţiilor s-a concretizat în urma zecilor de drumuri bătătorite de primar în primul mandat pe la uşile ministerelor, deoarece copiii din satele Govora şi Buleta nu aveau grădiniţă. Astăzi, ambele locaţii sunt mândria primarului:

„Fiecare proiect este important pentru mine, pentru fiecare în parte pun suflet. La fiecare unitate de învăţământ am pus flori, steaguri, bannere, camere de supraveghere interioară şi exterioară şi sunt racordate la utilităţi. Am făcut toate aceste lucruri cu scopul de a-i atrage pe copii şi, cred eu, am reuşit să-i determin pe părinţi să înţeleagă de ce am făcut aceste modernizări”, a mai precizat primarul Constantin Bărzăgeanu.

Fonduri europene atrase prin noua ADI Transport

Localitatea Mihăeşti face parte din noua ADI Transport, înfiinţată recent, împreună cu Municipiul Râmnicu Vâlcea şi localităţile Ocnele Mari, Bujoreni, Dăeşti, Călimăneşti, Băile Olăneşti, Vlădeşti, Mihăeşti şi Băile Govora, prim intermediul căreia s-au depus, în această perioadă, două proiecte de mobilitate urbană dedicate informatizării şi extinderii reţelei de transport public de care au nevoie cei care locuiesc în zonele turistice cuprinse în această asociaţie. 

Astfel, prin intermediul acest proiect se vor accesa fonduri pentru montarea unor staţii de autobuz de ultimă generaţie, dotate cu dispozitive de conectare wireless, panouri fotovoltaice, camere de supraveghere şi multe alte dotări ultramoderne şi achiziţionarea unui mijloc de transport în comun electric prin PNRR.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *