Handbalul juvenil vâlcean, pe culmile succesului!
Finalul săptămânii trecute a consemnat noi performanțe pentru handbalul juvenil de la Colegiul Energetic Rm. Vâlcea.
Ambele echipe ale Colegiului Energetic Rm Vâlcea, participante la Turneul Final Olimpiada Națională a Sportului Școlar – handbal feminin învățământ liceal (antrenor Guiu Stăncuța) și la Olimpiada Gimnaziilor – handbal feminin învățământ gimnazial (antrenor Luminița Dinu) au câștigat locul 1 și medalia de aur. Astfel, Energetic își arată supremația la nivel național în handbalul școlar juvenil.
Cu aceste rezultate, Colegiul Energetic încheie un an de excepție, rezultate ce au venit în completarea medaliei de bronz obținută la Campionatul Mondial Școlar și a medaliei de argint de la Campionatul Național de junioare 1.
Două jucătoare de mare viitor de la Energetic au obținut și premii speciale. Astfel, Diana Lixăndroiu a fost desemnată cea mai tehnică jucătoare a turneului, iar Mara Zaharia a fost cel mai bun portar.
Toate aceste rezultate au fost posibile și ca urmare a faptului că mai multe sportive de la Colegiului Energetic Rm Vâlcea se regăsesc și își desfășoară activitatea în cadrul Centrului Național de Excelență Rm. Vâlcea, acolo unde, sub coordonarea directă a antrenorului federal Luca Steluța, antrenorii Mia Rădoi, Ildiko Kerekeș Barbu și Dănuleț Marius fac ca sportivele să beneficieze de cele mai bune metode și mijloace de pregătire handbalistică.
Un merit deosebit la aceste rezultate îl are și conducerea Colegiului Energetic Rm Vâlcea, prin directorul Simion Mihăiță, care, alături de Inspectoratul Județean Școlar Vâlcea, prin inspector general Mihaela Andreianu și câțiva sponsori sufletiști (Boromir, SanoVita) au organizat Turneul Final ONSȘ Handbal Feminin – învățământ liceal la Rm. Vâlcea la standardele cele mai înalte.