Dăești pierde turul cu Odorheiu Secuiesc, dar încă are șanse la finală!

AFC Odorheiu Secuiesc a câștigat la Rm. Vâlcea manșa tur a semifinalei ”barajului” de promovare, scor 1-0 în disputa cu Viitorul Dăești și echipa din Harghita are prima șansă de calificare în finală.
În fața a peste 4000 de spectatori veniți în Zăvoi, Viitorul Dăești și Odorheiu Secuiesc au oferit un joc foarte echilibrat, iar un rezultat de egalitate ar fi fost perfect echitabil. În tribuna oficială a Stadionului Municipal au fost prezenți și primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, dar și președintele Consiliului Județean, Constantin Rădulescu.
Viitorul Dăești a avut prima ocazie a jocului în minutul 14, după o fază frumoasă, dar Călin trage slab din poziție excelentă! Odorheiu Secuiesc începe să își arate colții și în minutul 24, fundașul vâlcenilor, Grosu respinge de pe linia porții, din fața lui Kilyen, salvând un gol ca și făcut. Peste doar un minut, la un corner, portarul gazdelor, Lungu deviază un balon care izbește bara.
Nigerianul Samson Nwabueze a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 53, când a șutat puternic din careu, dar mingea a lovit pasa laterală. Cei care au marcat au fost însă oaspeții, în minutul 57, după o contră rapidă pe flancul stâng, mingea ajunge la Florea Florian Guță, care preia printre doi adversari și înscrie din 5 metri.
Vedeta gazdelor, fostul internațional Florin Costea a intrat pe teren în minutul 73, abia refăcut după o accidentare, dar nu a avut mingi utile. Din minutul 80, gazdele au rămas în inferioritate, după ce Vlad Mocioacă a primit al doilea cartonaș galben. În final, harghitenii s-au impus cu 1-0 și sunt favoriți la accederea în finala ”barajului” pentru promovarea în eșalonul secund. Pentru vâlceni, nu este însă nimic pierdut, existând șansa de a întoarce rezultatul sâmbătă, în returul de la Odorheiu Secuiesc. În cazul în care vor câștiga tot la diferență de un gol, nu se mai aplică regula golurilor mai multe în deplasare ci se vor juca prelungiri.
Gafă grosolană a arbitrului Ovidiu Robu din Chitila!
În minutul 88 al partidei, centralul Ovidiu Robu (Chitila – Ilfov) a refuzat echipei vâlcene un penalty clar, fază la care fundașul oaspeților, Criștiu trebuia să primească cartonaș roșu. La o diagonală trimisă lung din stânga, în fața careului oaspeților, Vasile îi ia fața lui Criștiu și scăpa singur cu portarul, fundașul Odorheiului îl trage de tricou și mijlocașul Dăeștiului cade pe spate în careu. Deși ținerea a început inițial în afara suprafeței de pedeapsă, ea s-a continuat și în careu, astfel că decizia clară era penalty pentru Dăești și cartonaș roșu pentru Criștiu. Arbitrul Ovidiu Robu nu a fluierat însă nimic, deși faza a fost una evidentă, iar jucătorul oaspeților a șutat nervos mingea în careu, fiind convins că s-a dat penalty! Gafa centralului din Ilfov poate cântări mult în lupta pentru calificarea în finala play-off-ului.
Faza poate fi urmărită video la următoarea adresă: https://www.youtube.com/watch?v=QSnvBSHBvtk

Adi Popa: ”Mai avem returul!”
Antrenor-jucător la Viitorul Dăești, Adrian Popa spune că echipa sa nu a renunțat la luptă și va miza totul pe returul de sâmbătă, de la Odorheiu Secuiesc. ”Am fost un meci echilibrat, am avut și noi șansele noastre! Le mulțumim vâlcenilor că au venit în număr mare alături de noi! Ne pare rău că nu am reușit să câștigăm meciul și să le facem o bucurie! Mai avem returul! Mai este încă un meci și vom lupta cu toții să reușim să câștigăm și să ne calificăm in finală” a declarat antrenorul – jucător Adrian Popa.
