La Buneşti se fac primele racordări la reţeau de gaze naturale

Unul dintre dezideratele administraţiei publice locale de la Buneşti, coordonată de ani buni de primarul Viorel Radi este acela de a introduce în toate satele comunei reţeaua de distribuţie a gazelor naturale.
Lucrările au început în primăvara acestui an, cu bani din bugetul local, însă proiectul elaborat aşa cum cer normele în domeniu a fost depus pentru finanţarea integrală de administraţia locală la Ministerul Dezvoltării, prin programul „Anghel Saligny”. Primarul localităţii Buneşti, Viorel Radi, spune că pe segmentul unde s-a introdus reţeaua de gaze se fac deja primele racorduri, iar comunitatea este mulţumită:
„Am reuşit să introducem reţeaua de gaze pe o lungime de 7 kilometri şi continuăm lucrările, tot cu bani din bugetul local. Pe acest segment am anunţat cetăţenii că, începând cu data de 16.05.2022 sunt aşteptaţi la sediul Primăriei Buneşti pentru a depune cerere de racordare la reţeaua de gaze naturale. Spre bucuria mea cetăţenii au răspuns într-un număr destul de mare, pot spune că în dimineaţa primei zile a fost chiar coadă la primărie pentru depunerea cererii. Este un lucru bun, chiar dacă gazele s-au majorat. Oamenii şi-au făcut un calcul şi au constatat că lemnele de foc costă mult mai mult, de la plata pentru tăiatul lemnului din pădure, pădurar, adus acasă, tăiat din nou acasă, toate acestea costă mult”, a precizat primarul localităţii Buneşti, Viorel Radi.
Primarul spune că face tot posibilul că continue lucrările atât cât se poate, cu alocări din bugetul local. Problema pe care o pune este însă majorarea preţurilor la materiale cu peste 40%: „Noi ne-am strâns bugetul la maxim pentru această investiţie, însă creşterile excesive de preţuri la materiale de construcţii ne dau mult înapoi faţă de estimările noastre iniţiale. Avem nevoi de susţinere financiare din partea statului, mai clar, de finanţare a proiectelor depuse”, a precizat primarul localităţii Buneşti, Viorel Radi.
Reţeaua de gaze se va extinde în întreaga localitate pe o lungime de 27 de kilometri. Proiectul este depus la Ministerul Dezvoltării, prin programul guvernamental Anghel Saligny, unde administraţia locală a mai depus şi un proiect pentru asfaltarea drumurilor comunale pe o lungime de 11 kilometri.