Decizia de retragere a titlului de doctor va trece de astăzi prin mâinile Ministrului Educației

Cazurile descoperite până acum în România legate de lucrările de doctorat plagiate ale unor politicieni din funcții importante au reprezentat unele dintre cele mai importante justificări ale sistemului corupt din țară.

Au trecut prin această experiență Victor Ponta, Nicolae Ciucă, Liviu Pop și mulți alții. Dacă în cele mai importante funcții care alcătuiesc conducerea României fac parte astfel de personaje, viitorul țării poate fi contestabil. În cazul în care elevii din gimnaziu și liceu chiar înțeleg gravitatea situației, decizia de a abandona România și a alege o țară alternativă după finalizarea studiilor este firească și de înțeles. Că poate un politician e ales într-o funcție din pricina avantajelor politice poți înțelege, însă să fie ales și să aibă și studiile compromise și chiar să nu prezinte niciun beneficiu prin prisma funcției lui chiar te convinge să pleci și să nu te mai întorci. Cum poți lupta cu un asemenea sistem?

Unii au ales să rămână și să lupte

Decizia CCR de astăzi a lăsat mulți luptători împotriva celor care au lucrările de doctorat plagiate fără cuvinte:

„A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.170 alin.(1) lit.b) din Legea educației naționale nr.1/2011 sunt constituționale în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice.„ a transmis astăzi CCR.

Prin prisma declarației realizată de CCR astăzi, se referă la următorul articol din Legea educației naționale:

„(1) În cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educației și Cercetării, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică și management universitar sau de Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan:

b) retragerea titlului de doctor„

Prin decizia CCR de astăzi, de acum un titlu de doctor nu mai poate fi retras fără aprobarea Ministrului Educației.

În fine, concluzia e simplă: pohta ce-a pohtit fostul triplu academician, rămas doar dublu academician Sorin Cîmpeanu s-a materializat cu mâna CCR. De acum înainte nu se vor mai putea retrage titluri de doctor pentru plagiat de niciun organism științific, nici măcar de universitatea care l-a acordat.

Singura varianta în care se va putea spune că o teză e plagiată va fi prin anchete de presă – acest drept nu ni-l veți putea lua, domnilor protectori de impostori și plagiatori! Doar că anchetele de presă nu vor mai avea niciun efect juridic de acum înainte. Nimeni nu va mai plăti nici măcar cu titlul de doctor impostură în țara asta.

Emilia Șercan

Totuși, această decizie a CCR pare să fie chiar bizară, deoarece titlul de doctor este acordat chiar de Ministrul Educației. De ce ar mai avea nevoie de o aprobare dacă a trecut prima oară prin mâinile unui ministru în funcție? Să presupunem că CCR ar motiva hotărârea prin faptul că decizia de aprobare a unei teze de doctorat a fost luată prin avantaje politice. Păi dacă vorbim despre aprobarea în primă instanță pe motive politice, atunci putem vorbi și de o retragere în a doua instanță cu același motiv?

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *