La Costeşti, Popasul Trovanţilor îmbie vizitatorii cu produse tradiţionale 

Toma Peştereanu: „Vă aşteptăm vara aceasta, la Costeşti!”

La Costeşti, cu bani alocaţi din bugetul local, în zona Muzeului Trovanţilor s-a amenajat un loc de popas. Scopul zonei respective este de realizare a unui punct care să vină în sprijinul turiştilor aflaţi în zonă cu standuri de prezentare, cu produse tradiţionale din gospodăria ţăranului şi de artizanat specific zonei, toate acestea fiind menite să promoveze imaginea Costeştului, una dintre cele mai frumoase şi atractive localităţi ale judeţului.

Primarul Toma Peştereanu crede cu tărie că popasul poate mulţumi orice categorie de persoane, şi îl recomandă tuturor turiştilor aflaţi în zonă, fiindcă de aici se vor putea oferi turiştilor inclusiv materiale de promovare şi informare, hărţi, pliante, broşuri şi orice informaţii privind zona turistică a localităţii Costeşti: 

„Lângă Muzeul Trovanţilor, pe terenul de lângă DN67 s-a deschis un loc unde cei din comună pot să-şi valorifice produsele locale. Am văzut cum cei din Pietrari, Polovragi, Bumbeşti Piţig, Călimăneşti-Căciulata, Boiţa, etc. profită de traficul zilnic şi etalează produse locale, agricole, prelucrate şi non-agricole. Noi suntem cei mai avantajaţi, deoarece punctul de desfacere se află lângă muzeul Trovanţilor, aici există şi parcare, dar şi toalete. Ca orice lucru nou pornirea este mai grea, dar prin publicitate, perseverenţă şi muncă, acest loc cred cu tărie ca va fi unul de interes, atât pentru comercianţi, cât si pentru vizitatori. Împreună luptăm pentru promovarea comunei şi a produselor locale. Împreună facem lucruri bune. Vă aşteptăm vara aceasta la Costeşti!”, a precizat primarul localităţii Costeşti, Toma Peştereanu.

Localitatea Costeşti este considerată una dintre cele mai frumoase zone ale ţării

Un adevărat paradis al turismului, localitatea Costeşti este locul unde domneşte o atmosferă rustică, monahală, cu mănăstiri de patrimoniu şi voievodale, iar satele pot fi considerate adevărate oaze de relaxare, pline de conace boiereşti, cu schituri şi biserici de lemn, cu două defilee superbe: Bistriţa şi Costeşti şi o colecţie de artă plastică „Alexandru Balintescu”, cu valoare de unicat. 

Călătorul va regăsi această aşezare pitorească în zona muntoasă de la poalele Muntelui Arnota, într-un un spaţiu geografic marcat de o istorie îndelungată. Aspectul de cetate îl dă nu numai semeţul munte Arnota, ci şi prezenţa, la capătul culoarului, a carierei de nisip Costeşti, devenită între timp Rezervaţia Naturală Muzeul Trovanţilor Costeşti. Aici se găsesc în straturi de nisip elemente cu aspect rulat, de forme diferite, unele sferice, altele în formă de păpuşi, uneori cu totul bizare. În munţi stau ascunse şi peşteri săpate în rocile calcaroase. Cea mai importantă dintre ele este Peştera lui Grigorie Decapolitul, cunoscută şi sub numele de Peştera Liliecilor. În această peşteră se află două bisericuţe rupestre.

 Despre aceste locuri, pe care le-a vizitat Alexandru Vlahuţă, autorul cărţii „România pitorească” spunea că: „reprezintă unul dintre cele mai frumoase ţinuturi ale ţării”.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *