Boromir a câștigat Supercupa României!

Boromir Rm. Vâlcea a câștigat Supercupa la minifotbal, turneu organizat în acest weekend de Federația de specialitate la Iași.
Echipa vâlceană a trecut fără probleme în faza grupelor, cu trei victorii și o remiză, iar în sferturi a învins pe La Boltă Alba Iulia, scor 2-1. În semifinale, Boromir a eliminat pe Ludicom București la loviturile de departajare, după 0-0 în timpul regulamentar. Duminică seara, în finala Supercupei, Boromir s-a impus cu 4-0 în disputa cu Klausenburg Cluj, după reușitele lui Vali Mihalcea 2, Florin Costea 1 si Fistogeanu 1.
Boromir a obținut astfel calificarea la Campionatul Național de minifotbal de la Rm. Vâlcea (14-17 iulie), dar și la EMF Eurocup, competiție europeană programată în Ungaria (14-18 septembrie). La Campionatul Național de la Rm. Vâlcea va mai fi prezentă o echipă vâlceană, Nurvil.
Nigerianul Samson Nwabueze se împarte între fotbal și minifotbal. ”Sunt de doi ani la echipă, m-am adaptat la astfel de competiții. Nu a fost ușor, dar am reușit să câștigăm. La minifotbal este mai greu, este alt sport, este mai mult de alergat, la fotbal normal mai ai timpi în care respiri, aici nu. Ne-am atins primele două obiective, acum vrem să mergem mai departe în campionat decât anul trecut, când ne-am oprit în sferturi” a spus Samson Nwabueze.
Portarul Cosmin Amarinei, transferat de la Iași a lăsat o impresie excelentă la acest turneu. ”Obiectivul a fost să ne calificăm la Vâlcea, dar ne-am văzut în fazele superioare și am zis să câștigăm trofeul. Al doilea obiectiv a fost să ajungem la Eurocup în Ungaria, l-am îndeplinit, a fost un traseu mai scurt, la Vâlcea sunt cele mai bune echipe din țară și este un traseu mai lung și dificil. Am dat de niște băieți super, un antrenor super, un patron excelent, asta m-a ajutat să mă adaptez repede și ne-am creat stilul de joc, ori pe baza mea, ori pe stilul lor de pregătire fizică, am făcut un turneu frumos. Vom da tot ce putem și la Vâlcea, publicul va fi împărțit, mai este o echipă locală, Nurvil. Important este să ieșim din grupe și mai departe luăm fiecare meci în parte” a spus și Amarinei.
Echipa lui George Frîntu este la cel de-al treilea trofeu major în minifotbalul românesc, după Cupa României în 2019 la Bacău și Supercupa României, formatul cel vechi, la Iași, tot în 2019.
BOROMIR: Adrian Bălan, Cosmin Amarinei, Marian Chiripuș, Florin Costea, Andrei Fistogeanu, Bogdan Mihăilă, Valentin Mihalcea, Samson Nwabueze, Cătălin Păun, Ovidiu Popescu, Octavian Vasile, Florian Pîrvu.
