Vasilică Florin Cîţu a plecat de la nimic, a ajuns parlamentar, ministru de finanţe, premier promovat la funcţia de preşedinte de partid, apoi a fost retrogradat la Senat, şi s-a reîntors la nimicul iniţial.

Au mai existat politicieni care au avut nişte ieşiri fulminante în decor, după care s-au dus în vacanţă o perioadă de câţiva ani la „loc umbros”, din motive de corupţie grave. Prin comparaţie Vasilică nu a făcut nimic, în afară de faptul că dădea mereu senzaţia în declaraţii că va spune ceva ieşit din comun, în sensul dezastruos sau excepţional.

Vasilică nu a fost acuzat de corupţie, fiind vorba doar despre o uşoară inadecvare.  Şi este limpede că domnul Cîţu intrase în filmul în care oricum voia să conteste lucrurile nu numai din convingeri economice, ci şi din frustrare. 

Azi Cîţu este istorie. Prin debarcarea lui liberalii şi-au respectat scenariul pe care îl aplică sistematic liderilor lor. Din nişte orgolii neînţelese ne uităm în urmă şi vedem un PSD care defrişează totul, şi îi mai vedem pe cei doi războinici imberbi, Cîţu şi USR, la fel de necopţi politic, care s-au certat pe nişte mize nearticulate serios, au făcut ţăndări o coaliţie care funcţiona, aşa cum o fi fost. Vasilică a deschis larg uşa PSD spre guvernare şi avem un USR, o marionetă de opoziţie , care se face astăzi franjuri, se desprinde în fâşii. 

Unul a ajuns la periferie, i s-a cântat prohodul, ceilalţi se fac ţăndări, iar PSD se îndreaptă spre 2024 cu 50%.