Proiecte importante ale Primăriei Frânceşti aşteaptă decizii de finanţare

Prin programul „Anghel Saligny”, administraţia locală are depusă cererea de finanţare pentru branşarea localităţii la conducta de gaze naturale. Proiectul este în parteneriat cu oraşul Băbeni şi localitatea Păuşeşti Otăsău. Iniţial, documentaţia acestei investiţii a fost depusă în vederea finanţării şi prin POIM, declarat eligibil, dar fără finanţare. Privind proiectul de gaze, reţeaua se va extinde în cele trei localităţi pe o lungime de 96 de kilometri, la care se adaugă instalaţia de racordare pe o lungime de 26 de kilometri, valoarea proiectului fiind de 29 de milioane lei.
„Cum banii europeni nu sunt pentru toate comunele, proiectul privind branşarea localităţii Frânceşti la gaze nu a fost finanţat, aşa cum nici PNRR nu este un program de finanţare pentru proiectele vitale din mediul rural. Acum proiectul este depus prin program „Anghel Saligny şi aşteptăm cu nerăbdare alocările de fonduri şi pentru proiectele de gaze. Problema este că, pentru a depune proiecte cu fonduri europene se cheltuiesc nişte bani pentru care ulterior, dacă nu primeşti finanţare, nu există posibilitatea recuperării acestor bani, dar nimeni nu ia în calcul această situaţie, sunt bani aruncaţi pe maculatură”, a precizat primarul comunei Frânceşti, Daniel Paraschiv.
Înfiinţarea sistemului de canalizare pe o lungime de 60 de kilometri
Prin noul program PNI „Anghel Saligny”, administraţia locală din Frânceşti are depus un singur proiect, care prevede înfiinţarea sistemului de canalizare pe o lungime de 60 de kilometri.
Reamintim faptul că, iniţial, proiectul a fost prins sau mai bine spus blocat în master-planul judeţului timp de peste 7 ani, iar într-un final, la sfârşitul anului 2020, proiectul pentru înfiinţarea sistemului de canalizare a localităţii a fost scos de la finanţare, asta în situaţia în care, la Frânceşti, nu există un metru de reţea:
„Faptul că am fost eliminaţi cu partea de canalizare din ADI Apa Vâlcea a fost un şut, târziu, ce-i drept, dar care sperăm să ne prindă bine, fiindcă am putut să depunem proiectul în timpul oportun prin program „Anghel Saligny”. Acum rămâne de văzut dacă ni se va finanţa întregul proiect, valoarea investiţiei fiind de 20 de milioane de euro. Este un proiect care cuprinde înfiinţarea sistemului de canalizare pe o lungime de 60 de kilometri şi construirea unei staţii de epurare. Vom primi finanţare în mod sigur”, a precizat primarul comunei Frânceşti, Daniel Paraschiv.
Localitatea Frânceşti a rămas prinsă în master-planul judeţului cu extinderea sistemului de apă aproape în toate satele şi integral în satele Mănăileşti şi Genuneni, sate care nu au nici un metru de apă până în prezent, însumând peste 30 de kilometri de conductă de apă şi construirea unei gospodării de apă în cele două sate.