Cel mai longeviv om din comuna Lăpuşata a fost sărbătorit în ziua în care a împlinit 100 de ani. Este vorba despre, Elena Moșteanu sau „mama Netu”, cum o știu cei mai mulți din sat,  o femeie extrem de credincioasă, care  a trecut prin război şi epoca comunistă, şi care şi-a dedicat întreaga viaţă creşterii copiilor săi.

Evenimentul a fost pus la cale de familia bunicii iar primarul comunei Lăpuşata, Nicolae Joiţa, a fost cel care a oferit din partea Primăriei şi a Consiliului Local un cadou special: o plachetă aniversară, un buchet de flori şi un tort:

„” Este singura centenară din localitate, nu cred că am mai avut până acum o persoană care să ajungă la vârsta aceasta – 100 de ani. Cu toţii ne-am bucurat că am putut să o sărbătorim, să-i fim alături, să-i oferim placheta aniversară. Elena Moșteanu sau „mama Netu”, aşa cum o știu cei mai mulți din sat, a trecut prin toate greutăţile vieţii, comunism, război, foamete, are trei copii, cinci nepoţi şi patru strănepoţi. Fiica sa, Lucica, se ocupă de ea, o îngrijeşte şi se simte foarte bine. Trăiesc în satul Sărureşti, într-o adevărată oază de linişte şi aer curat. Cred că acesta a fost secretul longevităţii ei, sigur, pe lângă hrana sănătoasă, produsă în gospodărie şi cumpătare”, ne-a povestit primarul localităţii Lăpuşata, Nicolae Joiţa.

Povestea vieţii bunicii Netu

Într-o viață de 100 ani viața are timp să-ți ofere și bune și rele

Născută la 15 iulie 1922,  Elena Moșteanu sau mama Netu, cum o știu cei mai mulți,  a ajuns la frumoasa vârstă de 100 de ani. S-a născut în comuna Lăpușata, satul Sărulești într-o familie  cu alţi doi fraţi unde părinții:  Constantin și Matilda Bucei erau oameni de vază în sat. Locuiau la marginea satului, într-un cătun format dintr-un grup de 5 case, situat în vale față de șoseaua care duce la Roșiile, comuna vecină.

La șosea, înainte de drumul care coboară la casa lor a fost și este o troiță, loc de adăpostit pe timp de ploaie cat și de rugăciune. Construcţiile din perioada interbelică din satul Sărulești erau case cu prispă sau case cu prispă şi geamlâc, formate din două sau trei camere. Încăperea de locuit şi camera curată (camera de bună) erau aranjate în stil ţărănesc, patul cu tăblii acoperit cu pătura sau cerga din lână, iar la capătul patului se găseau căpătâiele cu alesături, ţesute pe război şi umplute cu paie sau, în cel mai bun caz, cu foi de porumb uscate. În camera curată sau odaia bună, pe perete atârna scoarţa cu motive populare. Patul era şi el făcut din tăblii, iar peste salteaua ce era umplută cu paie, se punea velinţa. În partea opusă patului se ţinea lada de zestre în care se ţineau lucrurile mai mărunte şi zilnice, fote, marame, cămăşi, iar deasupra lăzii se ţineau velniţele, scoarţele, păturile şi alte lucruri mai mari.  Pe pereţi atârnau ştergarele în forma literei V cu capetele în jos. Atât în camerele de locuit, cât şi în odaia bună, se putea observa bogăţia motivelor populare şi cromatica vie a culorilor. Lângă casă sau mai departe, se găseau acareturile. Pentru păstrarea porumbului se foloseau pătulele şi oborul(grajdul) de vite, unde pe timp nefavorabil se ţineau vitele.

Un rol foarte important îl avea și îl are fântâna cu cumpăna, numită și„Fântâna lui Bucei”, folosită pentru apă de băut, atât pentru oameni cât și pentru animale. Satul vâlcean şi-a păstrat caracterul patriarhal, roadele civilizaţiei moderne fiind prea puţin resimţite de comunităţile rurale. La sat nu exista iluminat public, iar serviciile de salubritate lipseau cu desăvârşire. Odată cu lăsatul serii, peste satul românesc se întindea întunericul, iar activitatea înceta până la ivirea zorilor. Ici-colo se mai putea zări câte o luminiţă în geam, de la o lampă cu gaz. Femeile torceau sau împleteau până spre miezul nopţii. Pe la orele 3-4 dimineaţa, iarăşi apăreau unele lumini în gospodăriile unde bărbatul se pregătea să meargă la târg pentru a vinde diverse produse agricole sau la pădure ca să aducă lemne.

A trecut vremea şi cei trei copii au crescut, au fost la școală și când a venit vremea s-au căsătorit. Netu s-a măritat cu Ion (Lidă) Moșteanu un bărbat înalt și cu personalitate care a plecat din comuna natală și a venit în Lăpușata. Aici și-au construit o casă, casa în care stă mama Netu și acum. Au avut 4 copii: Lucica, Elisabeta, Panait (Titu) şi  Traian, care din păcate nu a trăit decât câteva luni. Durerea pricinuită de moartea lui Traian a fost atenuată de prezența nepoților.

Într-o viață de 100 ani viața are timp să-ți ofere și bune și rele. Și-a văzut copiii la casele lor realizați, și-a văzut nepoții și strănepoții, momente care i-au umplut sufletul de bucurie. A venit și momente triste când Lidă, soțul ei, a trecut în lumea de dincolo, Nelu, ginerele ei – soțul Lucicăi şi Titu, fiul ei, pe rând în urma unor boli nemiloase au pierdut lupta cu viața. Îngerul păzitor i-a fost alături. Lucica, fiica ei, după pierderea soțului, și-a adunat puterile și a luat-o pe mama ei să o îngrijească și să locuiască împreună în casa ei și a soțului ei.

„Băbuţa”, cum îi zice Luci nu s-a simțit bine în altă casă, fie ea și a fiicei ei, dar a găsit înțelegere la Lucica care a plecat din casa ei și a revenit cu mama Netu la casa părintească, acolo unde s-a simțit și se simte foarte bine.

Dar, faptele bune nu se termină aici. Nepoata ei Mihaela vine foarte des din Franța încărcată cu tot felul de bunătăți, iar Ionuţ este omul de bază care se îngrijește de confortul lor.Şi uite așa cu pași mărunți mama Netu a ajuns  la  venerabila vârstă  de 100 ani”, au povestit nepoţii mamei Netu

În semn de mulţumire pentru zilele date de la Dumnezeu,  familia şi prietenii prezenţi la ceremonie i-au cântat „La mulţi ani!” şi i-au oferit diferite cadouri.