Dăești, remiză cu Viitorul Pandurii!

Viitorul Dăești a obținut un egal de moral în testul disputat azi la Tg. Jiu, 1-1 cu Viitorul Pandurii, echipă care activează în eșalonul secund.

Golurile s-au marcat după pauză. Gorjenii au deschis scorul în minutul 53, prin Dragu, care a transformat o lovitură liberă de la 20 de metri. Dragu a fost în discuții cu Dăeștiul în această vară, dar până la urmă s-a întors la clubul patronat de Nicu Sarcină. Vâlcenii au egalat în minutul 84 prin Florin Cioablă, care a fructificat recentrarea lui E. Neacșu.

La Viitorul Dăești a debutat azi și portarul Denis Vlădoi, venit de la Minerul Costești. Nu a rămas în schimb olandezul Fortunato, vârful care a fost testat în primul amical, cel cu Cozia, scor 3-0.

Antrenorul Călin Cojocaru urmează să definitiveze lotul. ”Vom face un lot de 23 – 24 jucători, ca să putem să luptăm cu orice echipă din Liga a III-a. În câteva zile vom definitiva lotul, până începem cantonamentul. Stagiul de pregătire va fi aici pe plan local, unde avem toate condițiile” a spus Călin Cojocaru.

Pentru Viitorul urmează sâmbătă, 23 iulie (ora 11.00) un amical la Fedeleșoiu cu FC Muscelul Câmpulung, fosta Rucăr, echipă nou promovată în Liga a III-a.

Dăești: Lungu – Vasile, Pîrvulescu, M. Deaconescu, Samson – Wilfred, Pîrvu – Grecu, Anghelina, Saleh – Nicula. Au mai jucat: Garcia, Cioablă, Fl. Costea, Bîrzan, E. Neacșu, Șegău, Cr. Munteanu, Prunaru, D. Vlădoi, A. Popolan.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *