Vâlcea a terminat pe locul 2 la Cupa Craiovei

SCM a terminat pe locul 2 la Cupa Craiovei, acolo unde a câștigat cu Fehervar (Ungaria) și echipa locală și a pierdut cu Rapid București.

Echipa vâlceană a mers la Craiova un lot restrâns numeric, Klikovac și Florica fiind în recuperare după accidentări mai vechi, iar Levchenko și Glibko au devenit și ele indisponibile pentru acest turneu. SCM a jucat cel mai greu meci chiar în debutul turneului, joi, când a întâlnit campioana Rapid. Condusă la pauză la diferență de trei goluri, Vâlcea a revenit în startul reprizei secunde și a egalat, 17-17. Rapid a marcat însă cinci goluri consecutive, s-a desprins la 22-17 și a rămas în avantaj până la final, câștigând cu 34-28.

Vineri, în al doilea amical, SCM a spulberat echipa maghiară Fehervar cu 39-29 (24-12). Roș-albastrele au făcut o primă repriză perfectă, în care au marcat nu mai puțin de 24 de goluri și conduceau la pauză la 12 goluri! În partea secundă, oltencele nu au mai forțat și s-au impus categoric, 39-29.

Sâmbătă, în ultimul joc al turneului, Vâlcea a întâlnit echipa gazdă, SCM Craiova, pe care a învins-o cu 40-32 (20-15).  Echipa lui Bent Dahl a condus detașat în partea secundă, având și 10 goluri avans. A impresionat extrema dreapta Asuka Fujita, golghetera echipei vâlcene la acest turneu.

Urmează Memorialul Constantin Tită

În perioada 11-12 august, SCM organizează Memorialul Constantin Tită la Rm. Vâlcea, unde mai sunt invitate Dacia Mioveni, CSM Slatina și CSM Galați. Turneul se va desfășura în sistem Final Four. Astfel, semifinalele sunt programate joi, când  CSM Slatina va înfrunta pe CSM Galați(ora 17.00), iar SCM urmează să joace cu Dacia Mioveni (ora 19.00). Vineri de la ora 10.00 este programată finala mică, iar de la ora 12 se va juca finala mare.

Trupa lui Bent Dahl va disputa cele mai puternice teste ale verii la turneul de la Bistrița, în perioada 19-21 august, alături de Gloria, Metz (Franța) și Ferencvaros (Ungaria).

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *