Investiţii cu fonduri europene prin GAL pentru comuna Popeşti

La Popeşti, ultima tranşă de bani europeni atrasă prin Asociaţia Grupul de Acţiune Locală „Cerna Olteţ” din exerciţiul financiar 2014 – 2020 se va direcţiona pentru lucrările de amenajare la căminul cultural din localitate, a unei parcări, a spaţiului verde din incintă şi tot aici, în curte, primarul Aurora Măgura intenţionează să monteze o scenă pentru serbările organizate în aer liber de copiii din localitate şi câteva leagăne: 

„Cu această ultimă tranşă de bani vom amenaja zona din faţa căminului cultural, astfel încât să ne putem încadra în aceşti bani. Noi suntem foarte mulţumiţi pentru că facem parte din Asociaţia Grupul de Acţiune Locală Cerna Olteţ, în cadrul căreia sunt cuprinse încă 18 localităţi. Scopul asocierii comunei Popeşti alături de celelalte localităţilor în cadrul GAL a vizat obţinerea sprijinului în accesarea fondurilor europene, în vederea derulării proiectelor de dezvoltare locală şi suntem mulţumiţi”, a punctat primarul Aurora Măgura.

Proiectul depus pe Anghel Saligny au primit finanțare

Proiectul de asfaltare care cuprinde mai multe drumuri comunale din Popeşti, depus de primărie la Ministerul Dezvoltării în vederea obținerii unei finanțări prin PNI „ Anghel Saligny” a fost aprobat. Drept urmare, Primăria Popeşti a primit suma de 15,5 milioane de lei, bani care, așa după cum spune primarul Aurora Măgura, vor fi folosiți pentru asfaltarea și modernizarea mai multor drumuri din comună.

„Pe lângă această investiţie pe care o vom realiza cu bani europeni prin GAL, suntem bucuroşi, fiindcă proiectul depus la Ministerul Dezvoltării a primit finanţare în valoare de 14, 5 milioane de lei pentru asfaltarea drumurilor comunale pe o lungime de 6 kilometri. Pe lângă acest proiect de asfaltare, unde există reţea de apă şi canalizare ne-am fi dorit să depunem şi un proiectul de extindere a reţelei de canalizare pentru satul Urşi, dar am considerat prioritare drumurile. Mai avem un proiect de asfaltare pentru încă 6 kilometri pe care îl avem pregătit şi, dacă va mai apărea vreun program de finanţare, îl vom depune. Cu acest proiect s-ar rezolva tot ceea ce înseamnă infrastructură în localitate”, a precizat primarul localităţii Popeşti.

La Popeşti, pentru a asigura funcţionarea optimă a sistemului de apă s-a dat în folosinţă un nou bazin de apă. Valoarea investiţiei este de 200 de mii de lei, bani care au fost alocaţi din bugetul local. Noul bazin de apă are o capacitate de 200 de metri cubi şi va asigura debitul întregii reţele de apă. 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *