Cozia, victorie mare la primul meci acasă în Liga a III-a!
Nou promovata Cozia Călimănești a obținut primul succes în acest sezon la Liga a III-a, azi, pe teren propriu, 1-0 cu Universitatea Craiova II.
Pe un teren greu, îmbibat de apă, Cozia și Universitatea II au oferit celor 700 de spectatori un meci de luptă, cu puține faze de poartă. Antrenorul Coziei, Vasile Ilinca a fost suspendat, la fel ca Rădoi, Mazilu și Al. Ștefan, Bornea este accidentat, în timp ce Ghighilicea nu are încă viză medicală. Astfel, echipa a fost condusă de pe bancă de Andrei Vasile, iar vâlcenii au avut doar patru rezerve.
Craiovenii au avut singura situație de gol a primei reprize în minutul 30, după un corner, dar mingea s-a oprit într-o baltă din fața porții. După pauză, tot oaspeții au fost mai prezenți în ofensivă.
În minutul 70, însă, Raul Horumbă a marcat la colțul scurt, dintr-o lovitură liberă de la 22 de metri și în tribuna stadionului de la Călimănești a fost sărbătoare. În minutul 81, Cozia a mai avut o dublă ocazie uriașă: centrare de pe dreapta, Proteasa a trimis cu capul în transversală, mingea a revenit în teren, de unde Duca a reluat și portarul Goga a salvat!
S-a terminat 1-0 și jucătorii Coziei au sărbătorit primul succes la Liga a III-a, unde echipa a revenit după mai bine de trei decenii!
Antrenorul Vasile Ilinca spune că echipa poate rezista la acest nivel doar prin organizare și determinare. ”La Liga a III-a, șansa noastră este organizarea tactică, trebuie să alergăm mult, suntem echipă mică! Avem echipă numai de vâlceni, cu excepția portarului! Obiectivul este salvarea de la retrogradare” a spus Vasile Ilinca. Conducerea clubului mai caută să completeze lotul cu juniori și caută un vârf și un mijlocaș de bandă.
Cozia: Borz – Al. Chiripuș, M.Chirpuș, Proteasa, Kelemen – Duca, Zotică, Bîrzichie – Horumbă (Ileana 87), Sîrbu (Marinaș 62), Dobrin (Zamura 90). Antrenor: Vasile Ilinca