Egal prețios pentru Cozia

Cozia Călimănești  a reușit un rezultat pozitiv sâmbătă, în deplasare, 0-0 cu Petrolul Potcoava.

În prima parte, Cozia a avut două ocazii mari. La debutul său la Călimănești, Ghighilicea a trimis pentru Alex Chiripuș, care a reluat în trimis în bară. Apoi Zotică a tras din 8 metri, dar portarul gazdelor a avut o intervenție providențială. Pentru antrenorul Vasile Ilinca, partida de la Potcoava a fost prima pe bancă la Liga a III-a, tehnicianul revenind după suspendarea dictată de AJF la Supercupă.

”Suntem mulțumiți că am plecat cu un punct de aici, dar se putea și mai bine. Am avut ocazii, și gazdele câteva, dar cele mari ne-au aparținut nouă. De două ori am ratat din situații mai multe decât favorabile. Am jucat din nou foarte bine pe faza de apărare, am fost organizați, muncim mult să menținem nivelul. Au revenit acum și o parte din jucători. Mazilu a intrat a doua repriză. Rădoi nu a jucat, dar i-a expirat suspendarea. A debutat și Ghighilicea, iar în meciul următor revine și Alexandru Ștefan”, a precizat Vasile Ilinca.  Cu patru puncte în trei etape, Cozia ocupă locul 6 și în runda viitoare joacă acasă cu Vedița Colonești, ultima clasată.

 Cozia: Borz – Proteasa, M. Chiripuș, Kelemen, Al. Chiripuș – Duca, Zotică  (Bîrziche 83) – Sîrbu, Dobrin (Zamura 83), Ghighilicea (Marinaș 70) – Horumbă (Mazilu 70).

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *