Grădinița cu program prelungit din Berislăveşti și-a deschis porțile pentru preșcolari
Autoritățile locale din Berislăveşti au inaugurat, la debutul anului școlar 2022 – 2023, grădinița cu program prelungit situată în centrul localităţii.
Deschiderea unității de învățământ era extrem de mult așteptată de către părinții din comună. Astfel, luni, 5 septembrie, pentru copii, părinți și autoritățile locale din Berislăveşti a fost o zi de sărbătoare. Într-o atmosferă de basm, „micuţii” au pășit pentru prima dată în casa nouă, special construită pentru ei și dezvoltarea lor armonioasă.
Locaţia este una dintre cele mai moderne grădiniţe cu program prelungit, care poate concura cu cele din mediul urban
„”La şcolile din Berislăveşti învaţă aproximativ 215 copii. Grădiniţă cu program prelungit inaugurată luni, 5 septembrie, este o construcţie nouă, o structură şcolară care se cam impunea în sensul că ajută foarte mult comunitatea locală, în special familiile tinere care îşi au locurile de muncă spre Călimăneşti sau Râmnicu Vâlcea pentru că localitatea Berislăvești este limită de judeţ cu Argeş. Prin urmare, această grădiniţă este un plus adus comunităţii”, ne-a declarat Ionuţ Popescu, directorul Şcolii Gimnaziale
Educaţia este prioritară pentru administraţia locală
Noua investiţie în învăţământ de la Berislăveşti, grădiniţa cu program prelungit este un proiect cu fonduri europene atrase şi este disponibilă atât pentru copiii din localitate, cât şi pentru cei din zonele învecinate: „Pentru formarea unui om cei mai importanţi ani sunt cei petrecuţi la grădiniţă şi în clasele primare. Prin urmare, acesta este motivul pentru care noi, primăria, tratăm cu foarte mare seriozitate procesul de învăţământ. În acest sens s-au atras fonduri pentru proiecte ample, care au presupus construirea de la zero, reabilitarea sau dotarea locaţiilor de învăţământ din localitatea noastră. Şi fac această precizare deoarece, pe lângă această locaţie pe care am inaugurat-o, la debutul anului școlar 2022 – 2023, în localitate s-a mai construit din temelii o grădiniţe cu program normal care funcţionează de trei ani ”, ne-a declarat primarul localităţii Berislăveşti, Nicolae Popescu.
Noua grădiniţa cu program prelungit beneficiază de un spaţiu modern şi de un cadrul prietenos pentru cei mici de a învăţa şi a se juca în condiţii de siguranţă. Noua locaţie dispune de săli de clasă prietenoase, cabinet medical, sală de mese, spaţii administrative şi vine în sprijinul părinţilor care doresc să ştie că pot merge liniştiţi la serviciu în timp ce micuţii lor învaţă, se joacă şi se dezvoltă în condiţii optime.
Sală de sport funcţională, pe agenda primarului
Pentru perioada următoare, primarul Nicolae Popescu, intenţionează să atragă fonduri şi pentru construirea unei săli de sport: „Pentru copii este necesară o sală de sport, însă, pentru această investiţie, primul pas este identificarea terenului. În prezent avem un teren de sport sintetic de 50 de metri”, ne-a declarat primarul Nicolae Popescu.
Primarul are deja în implementare mai multe proiecte cu finanţare europeană şi guvernamentală, are în lucru proiecte frumoase din bugetul local, precum şi multe planuri de viitor, dar, cel mai important, are la primărie o echipă care a înţeles că misiunea primarului este pentru rezolvarea tuturor problemelor comunităţii.