Primăria Stoenești intenționează să compenseze prin panouri fotovoltaice facturile la energie

Primarul comunei Stoenești, Gheorghe Dumbravă: „Caut soluții de finanțare pentru astfel de proiecte, prin care să reduc costurile la energie”
În contextul exploziei tarifelor, Primăria Stoenești intenționează să construiască un parc fotovoltaic în zona „Jgheab”, pentru asigurarea parțială a consumului de energie electrică aferent funcționării rețelei de apă și canalizare, dar și sistemului de iluminat public.
„Intenționez să accesez fonduri pentru amenajarea unui parc fotovoltaic în zona Jgheab prin care să asigur energia electrică necesară funcționării stației de tratare a apei. Parcul se va amenaja mai exact în partea de sus a izlazului, în zona unde nu s-a împădurit. Pentru că sistemul de apă și canalizare îl administrează primăria, costul curentului electric este posibil să ne forțeze majorarea prețului privind metrul cub de apă și canalizare consumat. Caut soluții de finanțare pentru astfel de proiecte, prin care să reduc costurile la energie”, a precizat primarul comunei Stoenești, Gheorghe Dumbravă.
Sistemul de apă și canalizare este în administrarea Consiliului Local Stoenești
Localitatea Stoenești beneficiază de 100 de kilometri de rețea de apă, iar sistemul de canalizare este introdus pe o lungime de 47 de kilometri. Întregul sistem de apă și canalizare este în administrarea Consiliului Local și a decurs bine, în sensul că, s-au putut acoperi cheltuielile. Trebuie spus că, la Stoenești, metrul cub de apă este în prezent de numai 2 lei. Primarul spune că, din cauza majorării prețurilor și administrația locală va fi nevoită să scumpească tariful:
„Astăzi, la Stoenești, metrul cub de apă este 2 lei și nu știu cât îl vom mai putea menține. Salvarea ar putea să fie trecerea la panouri fotovoltaice pentru a scăpa de facturile la energie. Proiectantul care a fost în teren pentru întocmirea documentației de amenajare a parcului fotovoltaic ne-a informat că, pentru a asigura curentul la sursa de apă ne costă 40 de mii de euro, dar noi nu avem banii aceștia. În situația aceasta trebuie să identific sursa de finanțare. Anul acesta am ales să alocăm fonduri din bugetul local pentru a construi un bazin de apă care ne-a costat 6 miliarde”, a precizat primarul comunei Stoenești, Gheorghe Dumbravă.
Primarul Gheorghe Dumbravă caută soluții de finanțare pentru astfel de proiecte prin care să fie reduse costurile la energie
„Dacă nu ne vor mai ține „chingile” va trebui să majorăm costurile la apă și canalizare, dar nu mă grăbesc, pentru că, dacă prindem o finanțare pentru un astfel de proiect, prin care să ne producem singuri curentul, nu avem motiv de majorare a prețului. Cum eu sunt prietenul cetățenilor, aș putea spune că niciodată nu am mărit dările decât cu cât ne-a forțat statul prin rata inflației, nu sunt un cămătar al omului, sunt un sprijin, fiindcă sunt oameni în vârstă, care trăiesc dintr-o amărâtă de pensie”, afirmă primarul comunei Stoenești, Gheorghe Dumbravă. Odată cu creșterea prețurilor, și bugetul administrației locale este afectat
La Stoenești s-a finanțat proiectul de asfaltare drumuri sătești prin PNI. Valoarea proiectului este de 14,5 milioane lei. Cu acest proiect, spune primarul, se închide tot ceea ce înseamnă infrastructură rutieră în localitate:
„Ce rămâne acum sunt drumurile de tarla, ulițele, dar cu acest proiect toate drumurile comunale vor fi asfaltate. Un alt drum, care mai nou este în administrarea noastră și care trebuie asfaltat este cel spre Mănăstirea Jgheaburi, are o lungime de 4 kilometri. Prin urmare, acum și acest drum trebuie luat în considerare. Pe lângă acesta mai avem un drum în satul Mogoșești, care leagă localitatea noastră de comuna Bărbătești, care necesită o nouă reasfaltare. Mai întâi să terminăm acești 11,1 kilometri prinși în PNI, restul îi voi lăsa pentru mandatul următor”, mai spune primarul comunei Stoenești, Gheorghe Dumbravă.