La Galicea, grădinița este un spațiu educațional de excepție pentru preșcolari

La Galicea funcționează, în centrul localității, Școala Gimnazială cu clasele I-VIII, care are mai multe corpuri și o grădiniță unde își desfășoară activitatea și „prichindeii”. În cadrul grădiniței, din toamna acestui an există două grupe  cu program prelungit. Clădirea este o construcție modernă, construită în anul 2016, cu săli de clasă generoase, cu spații sigure și luminoase, locuri de joacă și relaxare amenajate corespunzător. Părinții sunt mulțumiți de șansa de a-și vedea copiii într-o grădiniță deosebită: 

„Grădinița cu program prelungit este un lucru pozitiv pentru localitatea mea, dar și pentru zonă, pentru că părinții pot să vină dimineața, să lase copilul în siguranță și să-l ia seara. Grădinița este un pas important și nu s-a deschis ușor, a fost mult de alergat. Chiar mulțumesc directorului școlii că s-a implicat. Clădirea a fost construită în 2016 și era pentru trei grupe cu program normal. Am readaptat două clase, am luat mobilierul necesar, ca să poată rămâne copiii peste program, iar părinții sunt mulțumiți. Școlile din localitate, din punctul meu de vedere, de când s-a schimbat conducerea școlii, funcționează destul de bine. Actul educațional al școlii noastre este de calitate și asta datorită directorului Aurelia Dereșu. Se fac diverse activități recreative educaționale pe timpul verii, iar copiii participă la diverse concursuri. În „Săptămână Europeană a Sportului”, Galicea a fost comuna care a organizat o competiție sportivă, a fost o bucurie pentru toți copiii. Suntem printre puținele localități din județ care le-am dat tablete copiilor cu internet”, a precizat primarul localității Galicea, Florin Mărăcine.

Grădinița cu program prelungit beneficiază de un spațiu modern și de un cadrul prietenos pentru cei mici de a învăța și a se juca în condiții de siguranță. Locația vine în sprijinul părinților care doresc să știe că pot merge liniștiți la serviciu în timp ce micuții lor învață, se joacă și se dezvoltă în condiții optime.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *