Şantajul de dealer bătrân al lui Putin mizează pe sevrajul Europei

Dacă Rusia, pe baza reinventării istoriei, are dreptul să ocupe tot ce vrea pentru că se impune prin forță, restul de ce nu ar avea același drept?

Războiul Rusiei în Ucraina a depășit șapte luni și este despre agresiune, despre furt, despre o operațiune specială de japcă împotriva lumii. Este vorba despre un război care, dacă Rusia va avea câștig, înseamnă că restul lumii care se bazează pe dreptul internațional și pe lege va fi înfrântă. Este despre cei care pun forța înaintea dreptului, despre cei care omoară copii și femei, despre cei care declanșează invazii pentru a dobândi teritorii și vor să dețină puterea cu orice preț. Este vorba despre un război care, dacă nu va putea avea câștig de cauză, va trezi orgoliul altor lideri care se vor considera geniali și, crezându-se într-o „misiune istorică” vor vrea să creeze noi imperii pentru a rămâne în istorie, iar lumea va intra în haos total, nu va mai fi nimeni capabil să spună unde este legea și în baza căror argumente este aruncată lumea în aer. 

Felul cum își propun să negocieze rușii teritoriile unui alt stat și cum să le împartă este o problemă care privește inclusiv istoria noastră, în mod direct, fiind exact ceea ce a pățit și România în anul 1940 prin pactul Hitler – Stalin, când am fost obligați să cedăm Rusiei Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța, iar Ungariei – nordul Transilvaniei. 

Lucrurile devin tot mai complicate cu cât mai departe este înfrângerea lui Putin, pentru că întreg statul rusesc este construit diferit de lumea civilizată, deși nu este departe perioada în care trăiam sub regimul comunist. Putin joacă o șaradă în primul rând cu propriul lui popor și știe că nu se poate întoarce înfrânt din Ucraina. Asta înseamnă că pacea în termenii Rusiei înseamnă continuarea războiului. 

Ultima carte a lui Putin este să înghețe Europa. În estimarea rușilor, orașe și regiuni întregi din Europa vor îngheța în momentele de vârf ale iernii care se apropie. Putin transmite: „Dacă UE vrea gaze trebuie doar să deschidă robinetul, pentru că Rusia le trimite în continuare prin Nord Stream 2”. 

Probabil că Putin simte că este ultima lui iarnă, și atunci folosește șantajul acesta de dealer bătrând mizând pe sevrajul Europei pentru gazul rusesc. Își joacă cartea pe confortul europeanului din vest care este chemat să facă economii, să devină mai chibzuit. Speră că presiunea pusă de acești cetățeni nemulțumiți deasupra guvernelor va crea acea fisură în blocul vestic, astfel încât vestul să îi cedeze. 

Într-un fel, acest război a produs o undă de șoc în toată Europa, trezind țările europene din această dependență păguboasă față de acest dealer de gaze din Rusia. Că unii se trezesc mai greu este altceva, dar în general toată lumea este oripilată de agresiunea lui Putin. 

Adevărul este că, în tot acest timp Rusia a pierdut pe toată linia, în primul rând și-a dat arama pe față, arătând cine este cu adevărat, dar și că nu se prea poate face business de încredere cu rusul pentru că, la un moment dat va dori să se extindă și, de obicei, așa cum vedem în istorie, se extinde și pe teritoriul vecinilor, ca să își sporească spațiul vital.

Într-o astfel de situație, din punct de vedere economic, întreaga lume se îndreaptă cu pași repezi, o spun economiștii internaționali, către o tornadă de proporții, sub spectrul războiului care va provoca turbulențe masive cu multe necunoscute și, cu toții, mai ales cei lipsiți de drepturi sau cu drepturi limitate, vom avea de plătit serios. În timp ce, pe fondul pandemiei, de care vag se mai aude din când în când câte ceva și a războiului, care ne zornăie la graniță, miliardarii devin și mai bogați. 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *