PNL a făcut, PSD a mințit | Asumarea meritului pentru drumul expres Tigveni, motiv de ceartă între politicienii vâlceni
Unul dintre subiectele importante ale momentului privind infrastructura rutieră din Vâlcea se referă la drumul expres Găneasa-Drăgășani-Râmnicu Vâlcea-Tigveni. Acesta are o însemnătate valoroasă pentru vâlceni deoarece ar lega autostrada Pitești-Sibiu. Desigur, are o însemnătate deosebită și pentru politicieni deoarece, fiind un proiect atât de popular și important, demersurile pentru realizarea acestui tronson poate fi introdusă în palmaresul profesional al acestora.
În drumul premierului Nicolae Ciucă prin Oltenia, cu motivul unei vizite de lucru la o serie de întreprinderi private și de stat unde a discutat cu managementul și angajații companiilor, acesta a organizat și o întâlnire cu organizațiile liberale din zonă. Prin prisma acestei ocazii, filiala vâlceană liberală spune că a participat și că liderul Cristian Buican a purtat o discuție cu premierul în vederea importanței autostrăzii.
Profitând de organizarea acestei întâlniri regionale, am purtat discuții cu domnul Prim-ministru, Ionel Nicolae Ciucă, pe tema drumului expres Tigveni – Râmnicu Vâlcea – Drăgășani – Găneasa și ce beneficii ar putea aduce realizarea lui pentru județul Vâlcea. Filiala PNL VÂLCEA va continua să susțină un astfel de proiect de infrastructură pentru că doar așa Vâlcea va putea să fie atractivă din punct de vedere economic.
Președintele PNL Vâlcea, Cristian Buican.
Desigur, după spusele comunicatului eliberat de filiala vâlceană, liderii liberali au aflat că Nicolae Ciucă prezintă interes pentru dezvoltarea acestui proiect: „Înțelegând importanța acestei inițiative pentru județ și apreciind pozitiv demersul președintelui PNL VÂLCEA, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a arătat că în luna noiembrie a acestui an va începe procedura de atribuire a contractului pentru elaborarea studiului de prefezabilitate a drumului expres Ganeasa – Drăgășani – Râmnicu Vâlcea – Tigveni.„, se arată în comunicatul emis de liberalii vâlceni.
Cum spuneam și mai devreme, când vine vorba de proiecte există și intenția de a beneficia de meritele realizării. Liderul Cristian Buican și-a arătat nemulțumirea față de o declarație a doamnei deputat PSD Daniela Oteșanu în care asigură populația că drumul expres Găneasa-Drăgășani-Râmnicu Vâlcea-Tigveni se va realiza. Desigur, domnul Cristian Buican este nemulțumit de faptul că populația ar înțelege că PSD s-ar fi ocupat de acest proiect și nu PNL:
Cele mai urate și mai dezgustătoare lucruri pe care le face politicianul român sunt minciuna și asumarea meritului altuia!!! Priviți cum PSD Vâlcea încearcă să își asume un merit pe care nu îl are!!! Rușine celor care până acum s-au opus Drumului Expres Tigveni – Rm. Valcea- Dragasani- Ganeasa și care acum vor să insinueze ca ei au inițiat acest proiect!!! Cei care au astfel de apucături nu cred ca au ce căuta în politica românească!!!
A declarat Cristian Buican pe pagina personală de Facebook.