„Cupa Olteniei – In Memoriam Leonard Gugulici” a fost o reușită

Prima ediție a „Cupei Olteniei” la BJJ GI/NO GI, MMA amatori și kickboxing amatori s-a desfășurat sâmbătă în sala Sporturilor Traian. Competiția a fost dedicată în memoria lui Leonard Gugulici, pentru a-i aduce un omagiu omului care a fost legendă, cu peste 30 de ani de experiență în artele marțiale, multiplu campion de karate și BJJ, antrenor, arbitru internațional și referință pentru mulți dintre noi!
Competiția a fost organizată de cluburile Evolution Gym și Academia Radu Zarioiu și la ea au participat peste 300 de sportivi, din care 60 din Vâlcea. Luptătorii au concurat în cadrul divizilor de copii si juvenili, adulți, master 1 (peste 31 de ani), master 2 (peste 36 de ani), master 3 (peste 41 de ani) si master 4 (peste 46 de ani).
Primarul Municipiului, Mircia Gutău a fost și el prezent la gala din Sala Traian pentru a încuraja participanții la competiție.