Romeo Rădulescu: „Acest dispreț față de cetățenii orașului de la zi la zi devine și mai pregnant”

În urmă cu câteva zile a avut loc o conferință de presă organizată de filiala vâlceană a partidului Forța Dreptei. Conferința a fost condusă de liderul municipal al partidului, Romeo Rădulescu. La întâlnire au fost prezenți și președintele filialei județene, Traian Dobrinescu, alături de un membru din conducerea municipală, Mariana Nițu.

Președintele filialei municipale, Romeo Rădulescu, a declarat că este dezamăgit de nereușitele actualei administrații locale. De asemenea, menționează faptul că este chiar vorba despre bătaie de joc la adresa locuitorilor. Nu uită să aducă aminte de cei doi primari arestați, Emilian Frâncu și Mircia Gutău.

Rămân neplăcut surprins ca de obicei că actuala administrație locală pentru toate nereușitele dă vina pe mine în condițiile în care eu nu mai am legătură cu administrația de cel puțin 10 ani de zile. Constat că această bătaie de joc, acest dispreț față de cetățenii orașului de la zi la zi devine și mai pregnant.

Acum câțiva ani de zile cine umbla cu domnul Frâncu prin oraș, nu dânsul (Mircia Gutău) prin oraș și la manifestările orașului? Au fost colegi probabil în același loc o perioadă de timp.

Preșdintele Forța Dreptei Râmnicu Vâlcea, Romeo Rădulescu.
Fotografie de la înființarea organizației municipale Forța Dreptei. Liderii vâlceni, alături de președintele la nivel național, Ludovic Orban.

Romeo Rădulescu a mai declarat că se pot face proiecte la nivel local, atâta timp cât se dorește. Amintește de proiectul de modernizare al parcului Zăvoi pe care l-a susținut chiar dacă nu făcea parte din obiectivele mandatului acestuia. Tactica de discurs politic este asemănătoare cu a liberalului Virgil Pîrvulescu.

Eu cred că se pot face foarte multe și de ce vă spun că întotdeauna când îți dorești să faci un lucru, îl rezolvi. Când am venit eu în primărie în 2008, în 2007 dăduse drumul la un proiect de modernizare a parcului Zăvoi, unde în 2008 n-au existat fonduri. N-am abandonat proiectul, am mers mai departe și l-am finanțat din fonduri europene și uitați că parcul este gata. De ce la ștrand nu putem face același lucru? Există finanțări, mai ales acum.

Președintele Forța Dreptei Râmnicu Vâlcea, Romeo Rădulescu.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *