Suntem în pragul sărbătorilor de iarnă, iar prin târgurile de Crăciun – nu cel de la Viena unde merg șmecherii și bogații din politică; în cele din orașele noastre gri, cu economie zero, dar pline de panseluțe și betoane – se mănâncă, se bea, se dănțuiește. Este un moment bun pentru politicienii care au început acum, de sărbători, să ne sugereze să fim mai buni, să dăruim. Inclusiv domnul premier Ciucă a plusat spunând că ar trebui să fim mai optimiști, să nu mai vedem totul negru, că nu este chiar așa. Acesta a fost mesajul de 1 Decembrie către noi, către prostime, spus de la tribuna Parlamentului. 

Stăm și zâmbim, fiindcă dacă nici noi, românii, nu suntem optimiști, atunci nimeni nu este. Dovada că suntem un popor din cale afară de optimist este că nici un om aflat într-o funcție nu pățește nimic în țara aceasta, indiferent cât de mare este prostia sau hoția pe care o face. Noi suntem practic definiția optimismului: călăriți, călcați în picioare de peste trei decenii, stăm cu capul în pământ și încă sperăm că va veni ziua aceea când ne va fi și nouă mai bine.  

Tot cu „optimism” ne luăm cu mâinile de cap atunci când vedem că în școli nici un copil nu mai primește lapte, corn sau fructe prin programul Guvernului „o alimentație sănătoasă”, cum îl numesc ei. Licitațiile abia sunt în curs de derulare, deși școala a început de trei luni, iar lucrul acesta se întâmplă an de an, de când a demarat acest proiect. Toată lumea este cumva resemnată, pe politicieni îi doare la spate, pe funcționari la fel, pentru că ei sunt numiți de politicieni în funcții. Între timp părinții s-au resemnat și ei, dar sunt în continuare optimiști. Nu interesează pe nimeni în țara aceasta cum se simt copiii din zonele sărace ale României, și constatăm aceste probleme pe acel ton „optimist”, așa cum ne este sugerat de domnii guvernanți, chiar dacă și ei știu că România se află pe primul loc în topul făcut de Oficiul European de Statistică, cu unul din trei copii expuși riscului de sărăcie și, implicit, de excluziune socială. 

Tot din programul „România educată” al lui Iohannis, în impas este și programul „masă caldă”, care a debutat în 2016 și care abia acum se pune în practică. La Vâlcea doar în 16 comune programul masă caldă este disponibil în școli, în timp ce pentru restul de 73 de localități, unde copiii sunt din zone rurale și unii adorm seara flămânzi, s-au transmis doar promisiuni și încurajări de la minister. 

Cu toate acestea, în țara aceasta nu este tras la răspundere nimeni pentru întârziere, pentru că nu își face treaba. Sunt mulți oameni și instituții care întârzie totul, care lasă de trei decenii impresia că acesta este scopul lor acolo, să întârzie, să ne încurce. Sunt puși politic în funcțiile acestea și nu au cum să fie trași la răspundere, ascultă ordinele și direcționează banii și contractele acolo unde li se spune, după modelul Bădălău. 

Din această cauză suntem aici cu țara, pentru că politicul este în toate și peste tot, iar problema este că politicienii sunt incompetenți, puși doar pe furat. Este imposibil să vină în aceste posturi unii competenți, care știu, fiindcă politicului îi este teamă că aceștia nu fac „ce li se zice”.     

Trăim în țara în care oamenii sunt plătiți cât să nu moară, cu cât de puțin se poate. Nu există în calculele specialiștilor cât trebuie să primească pentru un trai decent un om care muncește sau unul care a muncit toată viața. Cetățenii români sunt plătiți cu cât mai puțin posibil, cât să își permită să meargă la lucru și în ziua următoare, dar nimic mai mult. Asta ni s-a spus, așa am fost dresați după anii 1990, mai ales după marile privatizări care s-au dovedit a fi și marile furturi, imensele hoții conduse de guvernele acestei țări.

Culmea este că pare mereu că ni se face o favoare, așa se poartă politicienii cu noi. Până și salariile par alcătuite și date oamenilor din bunăvoința politicienilor. Drepturi salariale în țara aceasta au doar bugetarii. Este criză, dar nu și la stat, majorarea remunerației în sistemul bugetar rămâne literă de lege, se respectă cu sfințenie. Guvernul crește taxele și impozitele pentru a mari salariile bugetarilor și pensiile speciale, iar specialiștii din economie spun că asta va conduce la o criza și mai mare. Cu toate cestea, guvernanții noștri sunt surzi, nu-i interesează decât bunăstarea lor, sunt rupți de realitate, discută despre societate, despre comunitate, despre a fi împreună, despre spiritul critic și civic.  

Luni întregi ne-am uitat la măririle de pensii și la salariului minim ca la un joc al loteriei, până la urmă a ieșit numărul cel mai mic pentru pensii. 

Mai mult, statul român a făcut calcule din care reiese că patru oameni dintre care doi copii pot trăi la oraș cu 3300 de lei pe lună. Suma este un fel de instigare la crimă din partea statului român. În același timp, potrivit unui raport Unicef, peste 110 mii de copii din România vor cădea pradă sărăciei în următoarea perioadă. 

Nu se poate ca, după 30 de ani, într-o țară din UE și NATO, când toată cunoașterea lumii și toate statisticile pământului se află la un click distanță, politicienii noștri să spună că o familie în România, formată din patru persoane, poate trăi decent cu un buget de 660 de euro pe lună. Suma nu are nicio legătură cu realitatea. 

Guvernanții spun că ei ar da, dar nu au de unde mai mult. Atunci să se dea la o parte, să vină alții, fiindcă nu este obligatoriu ca toți incompetenții să conducă o țară. În opinia lor a trăi în țara aceasta decent înseamnă că se dorește distrugerea țării, iar cine vrea trai decent trebuie să plece de aici.    

Au avut grijă să anuleze orice dram de demnitate, aceasta a fost singura preocupare a celor care ne conduc, să transforme absurdul în normalitate. Și uite așa, vedem că oamenilor din țara aceasta li se pare normal să muncească, iar la final de lună, cu salariul încasat, să nu își poată acoperi plata facturilor și a costurilor minime ale vieții. Oamenii care muncesc în țara aceasta au ajuns să considere normalitate munca prost plătită și sărăcia care vine la pachet.

Să le spună cineva acestor domni că într-o țara a UE, așa cum este România, un serviciu cu normă întreagă trebuie să-i asigure omului costurile vieții plus ceva acolo, măcar pentru o carte sau un bilet la film. 

Politicienii încercă să anestezieze populația cu promisiuni de genul mărim, compensăm, reducem, adăugăm procente la pensii și salarii. În realitate nu fac nimic, doar amăgesc populația.