Atleta Ștefania Uță este, oficial, membră a CS Vâlcea 1924

La doar 15 ani, tânăra sportivă a reușit să obțină 15 titluri de Campioană Națională, 3 recorduri naționale și medalia de argint la proba de 400 metri garduri la Festivalul Olimpic al Tineretului European din Slovacia (2022). „Este pentru mine o mare bucurie să o întâlnesc, să o felicit pentru extraordinarele performanțe în atletism și să îi mulțumesc pentru că a ales să vină acasă și să semneze cu CS Vâlcea 1924. I-am oferit și un premiu, atât Ștefaniei, cât și omului care îi stă mereu alături, doamnei Alina Enescu, în semn de apreciere pentru rezultatele obținute. Îi doresc mult succes, să ne bucure în viitor cu o medalie la jocurile olimpice de seniori și să ne facă în continuare mândri prin performanțele ei. Ne dorim să facem performanță și să avem cât mai mulți campioni care să activeze la clubul Consiliului Județean. În acest sens, am demarat procedurile legale pentru a prelua Baza sportivă Hidroelectrica din Râmnicu Vâlcea, care în prezent este închisă și care ar putea fi locul potrivit unde sportivii noștri să își desfășoare activitatea”, afirmă președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *