Cea mai modernă piață agroalimentară din județ se va construi la Băbeni

Pentru construirea unei piețe agroalimentare moderne, pe două nivele, cu parcare subterană, în centrul orașului se vor atrage fonduri prin FLAG – fonduri europene, ne informează primarul orașului Băbeni, Ștefan Bogdan. Va fi o piață modernă, cu standuri pentru toate produsele:

„Orașul are nevoie urgentă de această piață. Este unul dintre principalele proiecte care se va realiza cu bani europeni. O dată cu deschiderea acestei piețe agroalimentare orașul va atrage atenția producătorilor și investitorilor din domeniu, care vor avea un loc propice pentru prezentarea și vânzarea produselor”, a declarat primarul orașului Băbeni, Ștefan Bogdan.

Noi investiții la Băbeni, cu bani de la bugetul local

Primarul orașului Băbeni, Ștefan Bogdan, a primit avizul pentru extinderea rețelei de gaze în zona Valea Mare. Lucrările pe acest tronson se vor executa cu bani din bugetul local. Cu bani din bugetul local se va moderniza și curtea liceului, unde se vor monta băncuțe și se vor construi alei, iar în fața liceului se va amenaja un parc. Acest proiect va fi supus pe ordinea de zi în prima ședință de Consiliu Local, ne spune primarul Ștefan Bogdan. În zona blocurilor se lucrează intens la mărirea capacității de parcare. Un alt proiect finalizat cu bani din bugetul local este amenajarea trotuarelor în zona Tătărani pe un singur sens. Fiind un proiect multianual, anul viitor lucrările de amenajare a trotuarelor vor continua și pe celălalt sens. 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *