Primarul localității Voineasa, Gabriel Năstăsescu: „Le doresc tuturor cetățenilor să fie sănătoși, să aibă multă putere de muncă și să nu-și piardă încrederea în Dumnezeu”

Pentru primarul localității Voineasa, Gabriel Năstăsescu, copiii reprezintă o prioritate, drept pentru care acesta sprijină educația micuților ori de câte ori are ocazia. Astfel, la fel ca în fiecare an și anul acesta toți copiii vor fi răsplătiți de Moș Crăciun. Cadourile li se vor dărui într-un moment festiv, în cadrul unei serbări, după ce copiii vor spune poezii și vor cânta, spune primarul:

„Vremurile nu sunt deloc optimiste, problemele sunt multe, însă acest lucru nu ne-a împiedicat să ne gândim la cadourile pentru copiii noștri. Prin urmare, darurile de la Moș Crăciun vor ajunge la toți micuții care vor primi multe dulciuri și multă bucurie. Ne dorim să reușim să readucem zâmbetul, măcar cu ocazia unei sărbători atât de importante, pe chipurile copiilor și părinților. Le doresc tuturor cetățenilor să fie sănătoși, să aibă multă putere de muncă și să nu-și piardă încrederea în Dumnezeu!”, a declarat primarul localității Voineasa, Gabriel Năstăsescu.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *